M***** G*******
InculpatSentinţa penală nr 332/10.12.2008 Condamnă pe inculpatul M***** G*******, fiul lui Panfir şi Vîrvara, născut la 17 aprilie 1970 în Borsa, CNP , de cetăţenie română, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Borşa, str. Capra Neagra, nr 2, judeţul Maramureş, -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o imbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev şi ped de art 87 alin 1 din OUG nr 195/2002 cu aplicarea art 74 şi 76 lit *d* C.pen, la 6 luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 230 lei cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2008.
Hotarare 332 din 10.12.2008