Dosar 3561/325/2008 din 03.03.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3561/325/2008
Data dosar:
03.03.2008
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.04.2008 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Soluţionare

    În baza art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002, condamnă inculpatul BA, la o pedeapsă de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua, lit. b şi c C.p. În baza art. 81 C.p., art. 82 C.p. şi art. 71 al. 5 C.p dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii, pe un termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p. În baza art. 191 al.1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, către stat. Dispune plata sumei de 100 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD