S* A** C**** 2*** S*
Recurent RECLAMANTS* T*** S*
Recurent PÂRÂTAdmite în parte cererea completată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 16891,47 lei reprezentând contravaloare utilităţi furnizate în perioada ianuarie 2008 – octombrie 2009, şi suma de 1631,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Amână pronunţarea la data de 23.12.2010.
Termen pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Încuviinţează obiecţiunile la completarea raportului de expertiză, formulate de pârâtă, prin consilier juridic. Emite adresă către expert Uţă Adrian pentru ca acesta să arate care ar fi consumul pârâtei din sursa publică.
Încuviinţează obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză. Se emite adresă către expert, cu menţiunea de a preciza daca a existat consum de apă din sursa proprie a pârâtei şi din sursa publică, urmând să coreleze astfel consumul de apă cu cel de apă deversat, ce trebuie facturat ca şi serviciu de canalizare. Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iulie 2010.
Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză, sens în care se revine cu adresă către expert Uţă Adrian. Raportul de expertiză a fost depus după terminarea şedinţei, motiv pentru care nu s-a mai emis adresă.
Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză.
Termen acordat pentru lipsa raportului de expertiză.
Termen acordat pentru emitere adresă numire expert Uţă Adriana.
Termen acordat pentru lipsa dovezii achitării onorariilor provizorii de expertiză, puse în sarcina pârâtei, sens în care se emite adresă către aceasta sub sancţiunea decăderii din proba cu expertiză.
Termen acordat pentru administrarea probei cu expertiză. A fost încuviinţată proba cu expertiză contabilă, fiind desemnat expert Uţă Adrian Dumitru, şi proba cu expertiză în specialitate construcţii instalaţii, fiind desemnat expert Păunescu Adriana.
Termen acordat în semn de protest, potrivit hotărârii adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, din data de 01.09.2009.
DISPUNE Acordă un nou termen de judecată pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către reclamantă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 04.09.2009, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 14.07.2009.
Termen acordat pentru ca pârâta, la cererea consilierului juridic, să ia cunoştinţă de înscrisurile comunicate de reclamantă, prin consilier juridic, în şedinţă publică.
Admite excepţia tardivităţii formulării cererii reconvenţionale în revizuire. Termen 12.06.2009 cu citare părţi.
Amână pronunţarea la data de 15.05.2009, pe excepţia tardivităţii.
Acorda un nou termen de judecata pentru ca parata prin apărător sa ia cunsotinta de continutul cererii precizatoare şi de completarea intampinarii Amână judecarea cauzei la data de 08.05.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 20.03.2009.
Încuviinţeaza cererea de imposibiliatte de prezentare a reprezentantului reclamantei. Comunica un exemplar al intampinării şi cererii reconventionale reclamantei. Acorda un nou termen de judecata pentru ca reclamanta sa ia cunsotinta de continutul intampinării şi cererii reconventionale. Amână judecarea cauzei la data de 20.03.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 13.02.2009.
În temeiul disp.art.167 Cod procedură civilă admite proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Pune în vedere acestora să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească până la următorul termen de judecată. Cu drept de recurs odată cu fondul. Amână judecarea cauzei la data de 13.02.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2009.