G****** M****
ReclamantS**** I**
PârâtS**** R***
PârâtH******* E****
PârâtConstată perimată din oficiu acţiunea . Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică.
Potrivit art. 243 c.p.c. suspendă judecarea cauzei până la introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtei H******* E****, decedate în cursul procesului conform certificatului de deces de la fila 62. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor de pe raza Curţii de Apel Ploieşti din data de 18.09.2009, amână cauza la data de 28.10.2009,
Pentru ca apărătorul reclamantului să facă demersuri cu privire la moştenitorii defunctei H******* E****.
pentru ca apărătorul pârâtului să depună la dosar certificatul de deces pe numele Herulea Elena,
PENTRU A SE EMITE ADRESĂ LA EXPERT.
pentru a se emite adresă la expert Sinescu Stanciu în vederea efectuării raportului de expertiză,
în vederea administrării probei cu expertiză,
faţă de lipsa de procedură de la acest termen de judecată cu pârâta H******* E****,
în vederea administrării porbelor încuviinţate părţilor,
PENTRU CA RECLAMANTUL SĂ-ŞI ANGAJEZE APĂRĂTOR,