S******* M*****
ReclamantE***** L*****
PârâtConstată perimată acţiunea formulată de reclamantul SM, în contradictoriu cu pârâtul EL. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2010.
În baza disp. art. 242 alin. 1 pct.2 Cod proc civilă, suspendă judecata cauzei până la o nouă stăruinţa a părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.02.2009.
Reia procedura de citare cu pârâtul. Menţine dispoziţia luată prin încheierea de şedinţă din 12.09.2008 privind citarea reclamantului cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 172,5 lei şi timbru judiciar de 0,5 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, având în vedere că la fila 3 a dosarului există copia unei chitanţei emise pe numele lui Leca Ionel care nu are legătură cu prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la 16.01.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2008
Reia procedura de citare cu pârâtul. Citează reclamantul cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 172,5 lei şi timbru judiciar de 0,5 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 28.11.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2008
Reia procedura de citare cu pârâtul. Citează reclamantul cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1725 lei şi timbru judiciar de 0,5 lei sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 24.10.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2008
Încuviinţează pentru pârât proba cu interogatoriu. Pune în vedere pârâtului să formuleze interogatoriul pentru reclamant şi să-l prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării. Prorogă discuţiile asupra celorlalte probe la următorul termen , raportat şi la măsura în care se vor dovedi apărările pârâtului în sensul restituirii împrumutului. Citează reclamantul cu menţiunea personal la interogatoriu. Citează pârâtul. Amână judecarea cauzei la 12.09.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2008
Se citează părţile. Înaintează cauza la completul C 19 vineri, sala 1, în vederea continuării judecăţii. Amână judecarea cauzei la 20.06.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Mai 2008