S********* I********* P************* A******* M*******
ReclamantL***** T******* I** B****
PârâtC****** B****** L***** T******* I** B****
PârâtM********* P******
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Suspendă judecarea cauzei în temeiul disp.art.155 indice 1 până când sindicatul se va conforma celor dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 11.12.2008. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publicăp, azi 05.02.2009.
Introduce în cauză în calitate de reclamanţi membrii de sindicat, respectiv: Negoescu Elena şi Patranescu Mariana, cărora li se vor comunica actele de procedură la sediul sindicatului. Amână judecarea cauzei la data de 05.02.2008. Se citează părţile, sindicatul cu copie întâmpinare şi cu menţiunea de a depune la dosar tabel cu semnăturile membrilor de sindicat care înţeleg să-şi însuşească acţiunea şi copii certificate de pe carnetele de muncă, cu menţiunile la zi, sub sancţiunea aplicării disp. art.155 ind.1 Cpc. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.