T***** S****
ReclamantC******** L**** I*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul T.S. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 19 decembrie 2008.
Încuviinţează probele solicitate d e apărătorul reclamantului, respectiv proba cu acte şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor ce va fi indicat cu listă. Pune în vedere reclamantului prezent să asigure prezenţa martorului la termenul următor, în vederea a udierii. Amână judecarea cauzei la data de 15 decembrie 2008, ora 08:30, complet C7 civil, pentru când se va cita pârâtul, reclamantul având termen în cunoştinţă. Se va emite adresă către Primaria com . Iveşti pentru a face cercetări şi a comunica dacă a fost înregistrată naşterea reclamantului T.S. precum şi relaţii cu privire la înregistrarea naşterii celor doi părinţi ai reclamantului