Dosar 3611/205/2008 din 09.12.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3611/205/2008
Data dosar:
09.12.2008
Instanta:
Judecătoria Câmpulung
Departament:
Judecatorie
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2009 la ora 08:30

    Complet: Amânare pronunţare
  • Soluţionare

    În baza art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002, condamnă inculpatul Ţ***** I** R***** la 1 (unu) an închisoare. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 (trei) ani, termen de încercare, conform art. 82 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 191 al. 1 C.p. obligă inculpatul la 213,5 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 ianuarie 2009. Judecător,

  • Sedinta din data de 12.01.2009 la ora 08:30

    Complet: C1 - penal
  • Încheiere

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 14 ianuarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12 ianuarie 2009. Judecător,

Flux dosar


Actualizare GRPD