Dosar 3621/189/2008 din 29.10.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3621/189/2008
Data dosar:
29.10.2008
Instanta:
Judecătoria Bârlad
Departament:
JudB
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.02.2009 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Penal
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul L CI – F. la pedeapsa de: - 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificată prin OUG nr.63/2006 cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. a şi c şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. În temeiul art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale a închisorii. Fixează termen de încercare de 2 (doi ) ani şi 5 (cinci) luni, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 04.02.2009 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Penal
  • Amânat

    Amână pronunţarea cauzei la 11.02.2009, ora 12.00

  • Sedinta din data de 07.01.2009 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Penal
  • Amânat

    acorda termen pentru administrare probatoriu.

  • Sedinta din data de 26.11.2008 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Penal
  • Încheiere

    ACORDA TERMEN PENTRU LIPSA DE PROCEDURA CU INCULPATUL, se citeaza cu mandat de aducere si se solicita relatii de la Serv. evidenta a persoanei.

Flux dosar


Actualizare GRPD