S**** L********
PetentI************ J******* D* P******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul S**** L******** în contradictoriu cu intimatul I************ J******* D* P****** Galaţi. Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 1650142 încheiat la data de 13.10.2008, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 100 alin.3 lit.c din OUG 195/2002, ca netemeinic întocmit. Exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale în cuantum dec 216 lei şi de sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile şi dispune restituirea permisului de conducere. Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă, conform art. 377 alin.1 C.p.c. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 34 alin.2 din O.G. nr. 2/2001. Prezenta hotărâre se va comunica părţilor, în copie, în temeiul art. 266 alin. 3 C.p.c.
În vederea administrării probei testimoniale încuviinţate la termenul de judecată de astăzi, amână judecarea cauzei la data de 12.01.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2008 pentru ca petentul să-şi angajeze apărător.