D*** M*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 5 din OUG numărul. 195/2002, condamnă pe inculpatul D*** M*****, la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Conform art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 570 lei, din care 100 lei onorariul pentru apărătorul din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 Mai 2008.
Încuviinţează, în baza art. 67 Cod procedură penală, cererea reprezentantului Ministerului Public privind audierea, în calitate de martori, a agenţilor de poliţie Mitu Gheorghe Lucian şi Bondoc Sergiu, ce vor fi citaţi la sediul Postului de Poliţie Nucşoara. Încuviinţează proba cu martorul Banu Gheorghe, solicitată de inculpat, având în vedere declaraţia martorului audiat la acest termen de judecată şi revine asupra celor dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 3 aprilie 2008 cu privire la această probă. Se citează martorul Banu Gheorghe. Ia act că nu se mai insistă a se reveni cu adresă către Postul de Poliţie Nucşoara, având în vedere că s-a dispus citarea în vederea audierii a celor doi agenţi de poliţie. Amână judecarea cauzei la data de 22 Mai 2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24 Aprilie 2008.
Ia act că se stăruie în audierea martorului Băncescu Tefeleu Mihai Paul. Se citează martorul Băncescu Tefeleu Mihai Paul şi se emite mandat de aducere pentru acesta. Respinge proba cu doi martori solicitată de inculpat, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă că la faţa locului ar mai fi fost prezenţi şi alţi martori. Încuviinţează proba cu înscrisuri medicale solicitată de inculpat pentru a face dovada stării sale de sănătate anterioară. Încuviinţează cererea reprezentantul Ministerului Public şi dispune a se emite adresă către Postul de Poliţie Nucşoara în sensul de a se comunica date cu privire la împrejurările exacte în care a fost audiat martorul Vlăduţ Constantin. Amână judecarea cauzei la data de 24 Aprilie 2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 03 Aprilie 2008.