S****** I* M****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul Scarlat Mihai, fiul lui Ion şi Ana, născut la data de 03.08.1966 în com. Ariceştii Rahtivani, jud. Prahova, în prezent aflat în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 58/2005 pronunţată de Judecătoria Câmpina şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 706 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 40 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.03.2008.