S*** G*******
InculpatAdmite propunerea MINISTERULUI PUBLIC- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEŞ. În temeiul dispoziţiilor art.155 şi urm. Cod procedură penală, prelungeşte durata măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul S*** G*******, în prezent aflat în Arestul IPJ Argeş, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01 Noiembrie 2008 şi până la data de 30 Noiembrie 2008, inclusiv. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 Octombrie 2008, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.