Dosar 37949/3/2008 din 10.10.2008

desene şi modele industriale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 37949/3/2008
Data dosar:
10.10.2008
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-III-a Civilă
Obiect:
desene şi modele industriale
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.07.2010 la ora 13:00

    Complet: C3-SUSPENDARE PROVIZORIE
  • Soluţionare

    Admite excepţia inadmisibilităţii cererii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 25 alin. 3 lit. d din Legea nr. 129/1992 în vigoare la data eliberării certificatului de înregistrare a desenului/modelului industrial nr. 015970/17.05.2005 şi respinge această cerere ca atare. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată pentru restul motivelor de reclamanta FRIESLANDCAMPINA GERMANY GmbH, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA „Stoica & Asociaţii”, în Bucureşti, str. Dr. Staicovici, nr. 2, et. 2, sector 5 în contradictoriu cu pârâta COMPAGNIE GERVAIS DANONE, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA Turcu & Turcu în Bucureşti, str. Sf. Elefterie, nr. 62, sector 5 şi cu pârâtul OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI, cu sediul în Bucureşti, str. Ion Ghica nr. 5, sector 3. Obligă reclamanta la plata către părătă a sumei de 17.656 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2010.

    Hotarare 1215 din 14.07.2010
  • Sedinta din data de 16.06.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Amânat

    pronuntarea la 23.06.2010 pronuntarea la 30.06.2010 PRONUNTAREA LA 07.07.2010 pronuntarea la 14.07.2010

  • Sedinta din data de 19.05.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Sedinta din data de 24.03.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Sedinta din data de 27.01.2010 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Sedinta din data de 02.12.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Sedinta din data de 04.11.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Sedinta din data de 09.09.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Încheiere

    Având în vedere hotărârilor Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti, din data de 27.08.2009, precum şi a personalului auxiliar de specialitate prin care s-a decis continuarea protestelor declanşate în data de 06.07.2009, urmează a amâna cauza, astfel că:,

  • Sedinta din data de 17.06.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Amânat

    PENTRU A SE LUA CUNOŞTINŢĂ DE ÎNTÂMPINARE.

  • Sedinta din data de 25.03.2009 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2
  • Sedinta din data de 05.11.2008 la ora 08:30

    Complet: C-Proprietate Intelectuală Fond 2

Flux dosar


Actualizare GRPD