B**** D***** V*****
PetentADMITE propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Baia Mare privind pe condamnatul B**** D***** V***** , fiul lui Nistor şi Ana, născut la data de 26.08.1970, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1567/2001 a Judecătoriei Baia Mare şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2588/2001 emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în com. Ibăneşti sat Tireu nr.131 jud. Mureş. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către dl avocat Blaga Mihai. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 30.04.2008 .