R****** D** S****
InculpatL******** N******
InculpatL******** N******
InculpatAdmite cererea formulată de Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti. In baza art. 196 C.p.p. dispune înlăturarea unor omisiuni vădite din conţinutul si dispozitivul sentinţei penale nr. 529/20.05. 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Sectia a-II-a Penală, în dosarul nr. 38.096/3/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1039/18.03. 2010 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie , în sensul identificării bijuteriilor ce urmează a fi restituite către inculpatul LICSANDRU NICUŞOR, astfel cum au fost înscrise în inventarul gropului nr. 617/21. 07. 2008, după cum urmează: In baza art. 169 C.p.p. dispune restituirea către inculpatul LICSANDRU NICUŞOR a următoarelor bijuterii: 1. un lanţ din metal de culoare galbenă alcătuit din 67 ( şasezeci si şapte ) zale de formă dreptunghiulară prevăzut cu sistem de închidere, din aur, masa brută 32,40 grame; 2. un lanţ din metal de culoare albă şi galbenă alcătuit din treizeci sfere, prevăzut cu un medalion si om cruciuliţă, ambele reprezentându-l pe ISUS , din aur, de 80,10 grame; 3. o brăţară din metal de culoare galbenă alcătuită din şapte zale dreptunghiulare, legate între ele cu alte şapte zale de dimensiuni mai mici, confecţionate din metal de culoare albă, având mai multe simboluri în relief, din aur, de 20,12 grame; 4. o brăţară din metal de culoare galbenă cu inscripţia „BVLGARI”, ce reprezintă mai multe stiaţii si o deformare pe partea cilindrică, iar pe interior lângă sistemul de închidere este imprimat „585”, din aur, de 37,96 grame; 5. o brăţară confecţionată din silicon de culoare neagră şi metal galben, pe care este inscripţionat „BVLGARI”, iar pe sistemul de închidere este imprimat „ 585”, din aur, de 17,76 grame; 6. un inel din metal de culoare albă si galbenă, în formă de spirală, cu inscripţia „BVLGARI”, din aur, de 10,00 grame; 7. un inel din metal de culoare galbenă, cu montură de formă pătrată, pe care se găseşte o piatră de culoare neagră, iar în centru un simbol în relief si inscripţia” 585”, in aur, de 5, 56 grame. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Prezenta modificare va fi inserată si în dispozitivul sentinţei penale nr.529 din 20.05. 2009 a Tribunalului Bucureşti-sectia a-II-a Penală, în dosarul nr.38096/3/2008, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul LICSANDRU NICUŞOR. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2012.
am.pr.20.05.09-D.V.
am.pr.14.05.09-D.V.
am.pr.07.05.09-D.V.
Menţ.st. de arest a inculpaţilor R****** D** S**** şi Licsandru Nicuşor. Cu recurs. Amână cauza în vederea efectuării a dosuză referate de evaluare cu privire la cei doi inculpaţi.
Lipsă proc. cu inc. Rudeanu Dan.
Menţ.st. de arest a inc. Cu recurs. Probe