M***** I***
ReclamantS* P***** S* B********
PârâtAmână pronunţarea la data de 31.03.2010 Admite acţiunea . Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale brute pentru sărbătorile de Paşti şi Crăciun2004, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe unitate , actualizate la data plăţii. Definitivă şi executorie . Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31.03.2010
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Suspendă judecata cauzei.
PT. COMPLET NELEGAL CONSTITUIT.
adresă pârât, adresă expert.
Amână la data de 27 februarie 2009 pentru emiterea de adresă expertului desemnat Arsenie Adrian pentru efectuarea lucrării dispuse în cauză sub sancţiunea amendării, având în vedere obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 19 decembrie 2008. Se repetă adresă către pârâtă pentru achitarea onorariului pentru expert stabilit în sarcina sa.
Dispune administrarea probei cu expertiză contabilă având în vedere obiectivele mai sus menţionate, sens în care se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice şi Judiciare de pe lângă Tribunalul Teleorman prin care se va solicita numele şi adresele unor experţi contabili disponibili pentru desemnarea unuia ca expert în cauza de faţă. Totodată dispune emiterea de adresă către pârâtă pentru achitarea onorariului de expert în cuantum de 4 00 lei stabilit în sarcina sa.