M********* P*************** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J**************** N******** A********************* T********* P*******
ApelantJ**** D****
Apelant InculpatL*** L********
Apelant InculpatM**** P*** C******
Apelant InculpatD*** G*******
Apelant InculpatAdmite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpatul J**** D****, fiul lui Dorin şi Elena, născut la data de 10.07.1969, deţinut în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr.87/11.02.2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, desfiinţează în parte sentinţa şi pronunţă o nouă hotărâre, după cum urmează: 1. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului J**** D**** în componentele sale şi reduce pedepsele principale după cum urmează: pentru fiecare din infracţiunile prev. de art.254 alin.1 c.p. rap. la art.6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.19 din OUG 43/2002, de la câte 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare, la: câte 2 (doi) ani închisoare, iar pentru fiecare din infracţiunile prev. de art.12 lit.b din Legea 78/2000 cu aplicarea art.19 din OUG 43/2002, de la câte 9 (nouă) luni închisoare la: câte 6 (şase) luni închisoare, urmând ca după aplicarea disp.art.33 lit.a şi art.34 lit.b cod penal, inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de: 2 (doi) ani închisoare. 2. Reţine la încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul M**** P*** C****** , fiul lui Folorea şi Aurelia, născut la data de 02.08.1965, domiciliat în Ploieşti, str.Malu Roşu, nr.65 A, bl.141, sc.A.2, ap.3, judeţ Prahova, disp.art.37 lit.b c.p şi înlăturând aplicarea faţă de acesta a disp.art.74 şi 76 lit.c c.p., majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la: 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. 3. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului D*** G******* fiul lui Vasile şi Virginia, născut la 07.10.1978, domiciliat în Ploieşti, str.Dobrogei, nr.21, judeţ Prahova, în componentele sale şi înlăturând în privinţa inculpatului aplicarea disp.art.74 şi 76 lit.c c.p, majorează pedepsele principale aplicate acestuia de la câte 2 (doi) ani închisoare, la: câte 3 (trei) ani închisoare, urmând ca în baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b cod penal inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare. 4. Înlătură aplicarea disp.art.74 şi art.76 lit.c c.p faţă de inculpatul L*** L******** fiul lui Constantin şi Rodica Sofia, născut la 02 mai 1976, domiciliat în Ploieşti, aleea Zarandului, bl.126, sc.A, ap.4, judeţul Prahova şi majorează pedeapsa principală aplicată acestuia de la 2 (doi) ani închisoare, la: 3 (trei) ani închisoare. 5. Modifică temeiul juridic în privinţa confiscării sumelor de bani de la inculpaţi, reprezentând beneficii obţinute de aceştia din săvârşirea infracţiunilor, din disp.art.254 alin.3 c.p. rap. la art.118 alin.1 lit.e c.p., în disp. art.19 din Legea 78/2000. În baza disp.art.357 alin.2 c.p.p rap. la art.343 alin.3 c.p.p, menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanţa nr.167/P/2006 din 28.05.2007 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, asupra cotei indivize de ½ din terenul intravilan în suprafaţă de 3924 m.p. situat în comuna Ariceştii Rahtivani, sat Ariceştii Rahtivani, T.59, parcela A 338/9/1, proprietatea inculpatului J**** D**** şi a soţiei acestuia Juncu Elena Alina, bun indisponibilizat prin procesul verbal din 29.05.2007 încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv înscrisurile aflate la filele 100 şi 101, volumul II dosar urmărire penală, în limita sumei de 6900 euro şi 900 lei. Ridică măsura sechestrului asigurător, dispusă prin Ordonanţa nr.167/P/2006 din 28.05.2007 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei şi procesul verbal din 29.05.2007 încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra cotei de ½ din autoturismul marca VW BORA cu număr de înmatriculare PH-92-AMD, aflat în custodia soţiei inculpatului, numita Juncu Elena Alina. Modifică temeiul juridic al ridicării sechestrului asigurător, instituit asupra cotei de ½ din imobilul situat în Ploieşti, str.Malu Roşu, nr.65A, bl.141A.2, ap.3, judeţ Prahova, din disp.art. 267 alin.4 c.p.p în disp.art.357 alin.2 lit.c c.p.p, rap la art.343 alin.3 c.p.p. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii M**** P*** C******, D*** G******* şi L*** L********. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului J**** D**** şi în baza art.88 c.p compută perioada reţinerii şi arestării preventive a acestuia, de la 23.05.2007, la zi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă pe inculpaţii apelanţi M**** P*** C******., D*** G******* şi L*** L******** la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru inculpatul arestat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 mai 2008.
Având nevoie de timp pentru a studia actele dosarului, amână pronunţarea cauzei la data de 29 mai 2008.
S-au depus acte medicale pentru apelanttul inculpat M**** P*** C****** şi s-aa solicitat amânarea cauzei faţă de lipsa acestuia.
apelanţii inculpaţi Matei Ştefan şi D*** G******* au depus cereri solicitând amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărători aleşi.
În baza art.300/1 c.p.p rap. la art.160/b alin.1 şi 3 cod proc.penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului J**** D****, fiul lui Dorin şi Elena, născut la 10.07.1969 deţinut în Penitenciarul Ploieşti şi menţine această măsură. Dispune plata sumei de 40 lei onorariu pentru avocatul din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, iar pentru apelantul inculpat de la comunicare. Amână judecata la 18 aprilie 2008