S****** Ş***** C* D********* A*** L* A** S********* A****
Recurent ReclamantS* G** C*** I************ S* B********
Intimat PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 iulie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea de reexaminare formulată de expertul Popescu Marin. Ridică amenda în cuantum de 300 lei aplicată expertului. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.07.2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 06.07.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 04.07.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se revine cu adresă către Tribunalul Bucureşti - Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale în vederea efectuării expertizei contabile prin comisie rogatorie. Amână judecarea cauzei la data de 30.06.2011 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 mai 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de pârâtă, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea întocmirii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 05.05.2011 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 februarie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de pârâtă, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea întocmirii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 10.02.2011 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Decembrie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de pârâtă, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea întocmirii raportului de expertiză, aşa cum s-a dispus la un termen anterior. Amână judecarea cauzei la 02.12.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Dispune efectuarea unui nou raport de expertiză prin comisie rogatorie, potrivit disp. art. 169 alin.4 Cpc, cu următoarele obiective: - calcularea eventualelor diferenţe de drepturi salariale cuvenite reclamantului pe perioada februarie 2006 – septembrie 2006, precum şi contravaloarea celor 11 zile lucrate în luna octombrie 2006; - calcularea premierii de 2% aplicată la valoarea facturilor fără TVA încasate lunar de pârâtă, în raport de decizia nr. 1/2002 şi nr. 1/2003, în două variante: I – pentru perioada noiembrie 2003 – 22.01.2004 II - 23.01.2004 – septembrie 2006. - calcularea dobânzii legale aferente drepturilor de mai sus. - expertul să calculeze nivelul minim al primei variabile de depăşire a planului lunar de încasări, stabilit prin art. 6 din decizia nr.1/iulie 2008 la 0,1% din încasările lunare fara TVA în lunile în care planul de încasări (25.000 euro /lună până la 31.12.2002 şi respectiv 30.000 euro/lună de la 01.01.2003) a fost depăşit, precum şi compararea lui cu primele efectiv acordate. Calculul va ţine cont de încasările din contractele încheiate după data angajării d-lui Ştefan Streche, conform art. 8 din decizia nr.1/iulie 2002. Se emite adresă către Tribunalul Bucureşti - Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale în vederea efectuării expertizei contabile prin comisie rogatorie. Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2010 în vederea efectuării expertizei. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 03.06.2010. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Ia act de precizarea apărătorului reclamantului cu privire la noul domiciliu ales al reclamantului şi dispune comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul: Cab. Av. Sarchizian Artin din Bucureşti, str. Brutus nr. 13, ap.7, sect.5. Ia act că s-a depus la dosar, de către expert, un răspuns cu privire la refacerea raportului de expertiză. Acordă posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul răspunsului expertului, având în vedere că acesta nu a fost depus în termenul prevăzut de disp. art. 209 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 06.05.2010 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Încuviinţează obiecţiunile formulate de reclamant şi ataşate la dosarul cauzei. Încuviinţează formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită refacerea raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul desemnat, în raport de obiecţiunile formulate. Emite adresă către expertul desemnat cu menţiunea de a refacere raportul de expertiză cu citarea părţilor în momentul efectuării expertizei, cu menţiunea de a răspunde obiectivelor aşa cum au fost stabilite de instanţa de judecată şi fără a face aprecieri personale cu privire la acestea : La obiectivul nr. 1 - expertul să indice ce drepturi i s-ar fi cuvenit reclamantului în raport de contractul de muncă al acestuia şi de actele adiţionale - să indice drepturile băneşti care au fost încasate de reclamant, precum şi reţinerile care i s-au aplicat reclamantului. La obiectivul nr. 2 - în raport de decizia menţionată de expert şi anume decizia nr. 1, aceasta nu este din iulie 2008, ci din iulie 2002, urmând să răspundă punctual obiectivelor stabilite. De asemenea i se aduce la cunoştinţă expertului prin adresă că cererea de reexaminare a amenzii formulată în cauză nu a fost soluţionată, urmând a fi luată în calcul după refacerea raportului de expertiză. Emite adresă către societatea pârâtă SC GEOCOM INTERNAŢIONAL SA, cu menţiunea de a permite expertului accesul la documentaţia necesară efectuării lucrării. Se ia legătura telefonic cu Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a lua legătura cu expertul în vederea efectuării şi depunerii lucrării. Amână judecarea cauzei la 08.04.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererile formulată de ambele părţi prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Prorogă discutarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare formulată de expert Popescu Marin. Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2010 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Revine cu adresă către expert Popescu Marin în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză, cu menţiunea aplicarii amenzii judiciare , conform disp. art. 1081 C.Pr.Civ., în cazul nedepunerii pană la următorul termen de judecată a lucrării. În conformitate cu disp. art. 1081 pct. 1 lit. c se amendează expertul Popescu Marin, domiciliat în Piteşti , str. Crinului, nr. 52, CNP *********4971, cu suma de 300 RON, pentru neefectuarea raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la 03.12.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2009, a Tribunalului Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se revine cu adresă către expert Popescu Marin în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză, în conformitate cu disp. art. 208-209 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 01.10.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se revine cu adresă către expert Popescu Marin în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză, în conformitate cu disp. art. 208-209 Cpc, cu avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la data de 25.06.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de expert Popescu Marin prin care solicită amânarea cauzei în vederea efectuării raportului de expertiză. Se revine cu adresă către expert Popescu Marin în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză, în conformitate cu disp. art. 208-209 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 28.05.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Respinge cererea privind efectuarea expertizei prin comisie rogatorie. Încuviinţează efectuarea probei cu expertiza contabilă, având în vedere obiectivele propuse de instanţă la termenul anterior şi obiectivul propus de pârât prin notele de şedinţă, respectiv: - expertul să calculeze nivelul minim al primei variabile de depăşire a planului lunar de încasări, stabilit prin art. 6 din decizia nr.1/iulie 2008 la 0,1% din încasările lunare fara TVA în lunile în care planul de încasări (25.000 euro /lună până la 31.12.2002 şi respectiv 30.000 euro/lună de la 01.01.2003) a fost depăşit, precum şi compararea lui cu primele efectiv acordate. Calculul va ţine cont de încasările din contractele încheiate după data angajării d-lui Ştefan Streche, conform art. 8 din decizia nr.1/iulie 2002. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi pe dl. Popescu Marin. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 500 lei, în sarcina reclamantului. Pune în vedere reprezentanţilor părţilor să depună la dosar dovada achitării onorariului fixat, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 30.04.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite proba cu expertiză contabilă, cu următoarele obiective: - calcularea eventualelor diferenţe de drepturi salariale cuvenite reclamantului pe perioada februarie 2006 – septembrie 2006, precum şi contravaloarea celor 11 zile lucrate în luna octombrie 2006; - calcularea premierii de 2% aplicată la valoarea facturilor fără TVA încasate lunar de pârâtă, în raport de decizia nr. 1/2002 şi nr. 1/2003, în două variante: I – pentru perioada noiembrie 2003 – 22.01.2004 II - 23.01.2004 – septembrie 2006. - calcularea dobânzii legale aferente drepturilor de mai sus. Prorogă discutarea cererii privind efectuarea expertizei contabile prin comisie rogatorie. Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 12.02.2009. Se citează pârâta cu copia interogatoriului depus de reclamant şi cu menţiunea să depună la dosar, până la următorul termen de judecată, răspunsul la interogatoriu sub sancţiunea aplicării disp. art. 225 Cpc. Prorogă discutarea administrării probei cu expertiza contabilă prin comisie rogatorie. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu. Respinge proba testimonială solicitată de pârât. Prorogă discutarea administrării probei cu expertiza contabilă prin comisie rogatorie. Pune în vedere apărătorului reclamantului să depună la dosar cu 5 zile de la încuviinţare interogatoriul care urmează a fi administrat pârâtei, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere reclamantului să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2009 Se citează pârâta. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale