B****** I**
Intimat ReclamantB****** M****
Intimat ReclamantA******** G** V*****
Recurent PârâtAdmite cererea.
HOTĂRÂRE: Admite acţiunea civilă precizată având ca obiect revendicare, formulată de către reclamanţii- , în contradictoriu cu pârâtul- .Obligă pârâtul- să lase în deplina proprietate şi liniştita posesie reclamanţilor- suprafaţa de 936 mp teren arabil, situată în intravilanul oraşului Buhuşi, sola 24, parcela 481/3, suprafaţă identificată în schiţa anexă a suplimentului nr.4 la raportul de expertiză topografică efectuat de expertul GM pe conturul punctelor a-e-f-d-a. Respinge acţiunea civilă conexă având ca obiect revendicare, formulată de către reclamantul-, în contradictoriu cu pârâţii- .Obligă pârâtul- să plătească reclamanţilor- suma de 1231, lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat şi onorariu expert. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.05.2011.
amână pron. la data de 19. 05. 2011, ora 14, c2c
Trimite cererea în vederea înregistrării, formării unui nou dosar, şi a soluţionării de către completul legal investit. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.05.2011.
Acordă termen în Camera de Consiliu din 10.05.2011 pentru cererea de ajutor public judiciar şi termen pentru fond la 12.05.2011 ora 9,00.
amână cauza la data de 05 mai 2011, ora 9, c2c
amana cauza la 31.03.2011 ora 9 pentru administrarea probei cu interogatoriul reclamantilor
Admite cererera de ajutor public judiciar formulată de petenţii B****** I** şi B****** M****. În temeiul art. 6 lit.d şi art. 8 al.1 din OG 51/2008 dispune scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 826,5 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zilede la data comunicării. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.02.2011.
amână cauza la data de 17 martie 2011, ora 9, c2c termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar la data de 22. 02. 2011, CC
amana cauza 17.02.2011 ora 9
Respinge cererea de recuzare. Cu drept de recurs odată cu fondul.
acordă termen fond 16 dec. 2010, ora 9, c2c trimite dosarul la completul imediat următor pentru soluţionarea cererii de recuzare
am. cauza la data de 11 noiembrie 2010, ora 9, C2C
Respinge cererea de recuzare formulată împotriva domnului judecător Constantin Magdalina. Cu drept de recurs odată cu fondul. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.06.2010.
cerere de recuzare
amână cauza la data de 03 iunie 2010, ora 9, C2C pt. lipsa rap. de exp.
Amână cauza la 29.04.2010 ora 9 pentru refacerea suplimentului la expertiză.
Amână cauza la 04.03.2010, ora 9 fata de cererea de amânare.
termen: 04.02.2010 ora 9,00 c2c pt. studiul suplimentului la raportul de expertiză
Amână cauza la termenul din 07.01.2010, ora 9.00 pentru când se va reveni la expert cu adresă pentru a depune raportul de expertiză.
Amână cauza la 19.11.2009 ora 9, C2C, pentru a se solicita relatii de la expert.
având în vedere Hor. Ad. Gen. a judec. din 02. 09. 2009 acordă termen la data de 22 oct. 2009, ora 9
amână cauza la data de 24 sept. 2009, ora 9
Amână judecarea cauzei la data de 25.06.2009, faţă de lipsa suplimentului la raportul de expertiză.
amână cauza la 11 iunie 2009, ora 9 pt. refacerea expertizei.
amână cauza la data de 07 mai 2009, ora 9
amână cauza la data de 02 aprilie 2009, ora 9 pt. studiul rap. de exp.
Amână cauza la termenul din 19.02.2009,ora 9.00 pentru când se vor cita părţile.
Amână judecarea cauzei la data de 21.01.2009, ora 9,00, pt. lipsa raportului de expertiză.
AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA TERMENUL DIN 10 DECEMBRIE 2008 ora 9 pentru refacerea raportului de expertiză de către exp. Ghiurcă Mihai.
Amână judecarea cauzei la data de 19.11.2008, ora 9,00, pt. sudiul expertizei.
Acordă termen la data de 29.10.2008, ora 9,00, pentru lipsa expertizei.
Amână judecarea cauzei la termenul din 01 octombrie 2008 ora 9 pentru lipsa raportului de expertiră.
termen: 10.09.2008 or 9,00 faţă de cererea apărătorului reclamanţilor
Amână judecarea cauzei la termenul din 16 iulie 2008 ora 9 pentru efectuarea expertizei.
Amână judecarea cauzei la termenul din 18 iunie 2008 ora 9 pentru administrarea probatoriilor.