C***** T***** C******
PetentI** M****
IntimatAdmite plângerea formulată de petent
Amână pronunţarea la data de 20.05.2009
- acordă un nou termen; - emiterea unei adrese către I** M**** prin care se va solicita să comunice dacă presupusa faptă contravenţională la care se face referire în procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 0272006 din 6.05.2008 a fost înregistrată cu aparatul video radar, iar în caz afirmativ să comunice o copie pe suport fotografic a înregistrării; - citarea părţilor. Amână cauza la 15 mai 2009.
Amânarea cauzei. Revenirea cu adresă către intimat şi către Serviciul Poliţiei Rutiere cu aceleaşi solicitări conform dispoziţiilor încheierii anterioare. Reluarea procedurii de citare cu intimatul.
Amânarea cauzei. Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul petentului. Reluarea procedurii de citare cu intimatul. Acordă termen în cunoştinţă petentului.
Amânarea cauzei. Emiterea unei adrese către intimat, pentru a comunica dacă fapta prevăzută în ptrocesul verbal a fost înregistrată cu aparatul video radar, iar în caz afirmativ, să comunice o copie a înregistrării video radar. Reluarea procedurii de citare cu părţile.
Amânarea cauzei. Reluarea procedurii de citare cu petenetul, cu menţiunea de a depune la dosar probele de care înşelege să se folosească în cauză. Reluarea procedurii de citare cu intimatul.