D******* G******* A F********* P******
CreditorS* S*** & A S**
DebitorI***** E***** S***
LichidatorI*****
CreditorN******** I*** S********
PârâtÎnchide procedura falimentului cu toate consecinţele prevăzute de lege.Descarcă practicianul în insolvenţă de orice îndatoriri şi responsabilităţi, doar în ceea ce priveşte actele întocmite cu respectarea cerinţelor legale.
Convoacă adunarea generală a creditorilor pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii falimentului.
Admite cererea şi stabileşte răspunderea pârâtului pentru pasivul constatat în procedură.
pentru soluţionarea irevocabilă a acţiunii în antrenarea răspunderii administratorului şi depunerea unui raport cu propuneri.
la solicitarea scrisă a pârâtului pentru lipsă de apărare şi depunerea răspunsului la interogatoriu.
pentru comunicarea precizării de acţiune cu pârâtul, căruia i se va emite adresă cu menţiunea să remită instanţei interogatoriul completat punctual la fiecare întrebare astfel cum s-a angajat la termenul anterior.
pentru administrarea interogatoriului şi precizarea acţiunii faţă de plăţile efectuate în condiţiile în care practicianul în insolvenţă apreciază că se impune. Pentru continuarea procedurii stabileşte termen de control la data de 30.06.2011.
repune pe rol acţiunea în angajarea răspunderii administratorilor şi dispune citarea pârâtului .
menţine suspendarea acţiunii în angajarea răspunderii administratorilor. Dispune continuarea procedurii pentru achitarea debitului.
pentru continuarea procedurii;- suspendată acţiunea în atragerea răspunderii materiale, în baza disp.art.242, alin.1, pct.1, C.proc.civilă
pentru rezolvarea stării de sănătate a pârâtului administrator
pentru repetarea procedurii de citare faţă de pârât, cu aceleaşi menţiuni anterioare
pentru repetarea procedurii de citare faţă de pârât, cu menţiunea "personal la interogatoriu"
pentru citarea pârâtului
amânat pentru continuarea procedurii;- afişare la uşa instanţei a raportului de activitate
amânat pentru continuarea procedurii;- afişare la uşa instanţei a raportului de activitate
încheiere de afişare la uşa instanţei a Raportului de activitate şi a Tabelului preliminar al creanţelor
amânat pentru continuarea procedurii;- afişare la uşa instanţei a Raportului de activitate
Deschide procedura simplificată de faliment. Numeşte lichidator judiciar pe INSOLV EXPERT IPURL SATU MARE.
ÎNCHEIERE de comunicare a cererii cu debitoarea;- relaţii O.R.C.-Satu Mare;-afişare la uşa instanţei