M****** M*****
InculpatÎn temeiul art. 159 Cod procedură penală admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În temeiul art. 155 şi urm. Cod procedură penală dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul M****** M***** (fiul lui Ion şi Floarea, născut la data de 28.10.1963, în Bucureşti, arestat în baza MAP nr.175/UP/30.09.2008, emis de Tribunalul Bucureşti Secţia II Penală), pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 29.10.2008 şi până la 27.11.2008 inclusiv. Măsurile dispuse vor fi aduse la cunoştinţa inculpaţilor prin administraţia locului de deţinere. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.10.2008.