Dosar 3940.1/208/2006 din 18.09.2008

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3940.1/208/2006
Data dosar:
18.09.2008
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C3
  • ia act de renunţare a plângerii/ cererii

    Ia act de renunţarea pârâtei Căliman Ileana la judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr.109 din 07 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr.3940.1/208/2006. Pronunţată în şedinţa publică din 26 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al pârâţilor recurenţi, pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă prin încheierea unei tranzacţii. Amână judecarea cauzei la data de 26 ianuarie 2011, completul III, pentru când pârâţii recurenţi Căliman Ileana şi C****** G****** au cunoştinţă de termenul acordat, se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 decembrie 2010.

  • Sedinta din data de 11.11.2009 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Suspendat

    Suspendat în baza art.242 pct. 1 Cod pr. civ.

  • Sedinta din data de 13.11.2008 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Suspendat

    În baza art.242 pct.1 CPC suspendă judecata recursului declarat de pârâtă.

  • Sedinta din data de 16.10.2008 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Amânat

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârâta recurentă Căliman Ileana şi reclamanta intimată L****** A** pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă prin încheierea unei tranzacţii.. Amână judecarea cauzei la data de 13 noiembrie 2008, completul V, sala 237, pentru când părţile prezente au cunoştinţă de termenul acordat şi vor fi citate părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.10.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD