Dosar 3981/87/2008 din 31.10.2008

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3981/87/2008
Data dosar:
31.10.2008
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA CMASCAF
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 fond litigii munca
  • Soluţionare

    Pronunţarea la 18.03.2010. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de acţiuninegociate şi de facilităţi de participare directă la privatizare. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind înregistrarea şi emiterea acţiunilor atribuite gratuit. Admiote excepţia prematurităţii şi în consecinţă respinge ca prematur capătul de cerere privind plata dividentelor. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şeidnţă publică azi, 18.03.2010.

  • Sedinta din data de 28.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 fond litigii munca
  • Încheiere

    Respinge ca, nefondată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Teleorman, privind soluţionarea cauzei, invocată de către pârâtă. Uneşte cu fondul excepţia prematurităţii, invocată de către S.C. Petrom S.A. Bucureşti. Fixează termen la data de 12.03. 2010. Cu recurs odată cu fondul .

  • Sedinta din data de 27.03.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 fond litigii munca
  • Suspendat

    Admite cererea de sesizare a C.C. Suspendă judecata cauzei.

  • Sedinta din data de 27.02.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 fond litigii munca
  • Amânat

    pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosar adresele de domiciliu

  • Sedinta din data de 30.01.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 fond litigii munca
  • Sedinta din data de 19.12.2008 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 fond litigii munca

Flux dosar


Actualizare GRPD