M****** N******
Apelant INCULPATM***** C******
Intimat PARTE VĂTĂMATĂM***** C******
Denunţător DENUNŢĂTORM***** R***** O******
MartorR*** V*****
MartorÎn baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. pr. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M****** N****** împotriva sentinţei penale nr. 268 din 12.07.2007 a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul nr. 3/95/2007 (număr în format vechi 2211/2005). În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. pr. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza: În baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., rap. la art. 6 din Legea 78/2000, condamnă pe inculpatul M****** N****** la o pedeapsă de: - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 254 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78 /2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., rap. la art. 6, din Legea 78 /2000, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de: - 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 254 alin. 2 C. pen., aplică pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale. Constată concurente infracţiunile deduse judecăţii cu infracţiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 352 din 25.10.2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288/25.04.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 85 C. pen. anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentinţă. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală menţionată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de: 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 279 alin.1 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen, art. 74 alin. 1 lit. a); art. 76 alin. 1 lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. 1 lit. e) C. pen. Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 352 din 25.10.2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 61 alin. 4, art. 19 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 şi 255 alin. 5 C. pen. obligă pe inculpat să restituie denunţătorului M***** C****** suma de 325.784,93 lei. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 67.100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanţă. În baza art. 192 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 192 alin. 2 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu denunţătorul M***** C******, efectuarea unei adrese la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj pentru a ne comunica cazierul judiciar al inculpatului apelant
în vederea solicitării de lămuriri cu privire la obiectivele suplimentare solicitate de inculpat pentru expertiza contabilă şi faţă de necesitatea punerii în discuţie a efectuării expertizei contabile având în vedere şi răspunsul la obiecţiunile la expertiza în construcţii efectuate de expertul Roşu Constantin, comunicată părţilor la data de 18.01.2010
obiecţiuni la expertiză.
pentru a se depune obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză tehnică în construcţii de către apărătorul denunţătorului şi pentru a se lămuri situaţia expertului contabil introdus în cauză
În baza art. 199 alin. 3 C.p.p. respinge cererea de scutire de plată a amenzii judiciare în sumă de 500 lei, formulată de expertul tehnic în construcţii Roşu Constantin, ca nefondată. Se amână judecarea cauzei pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul expertizei tehnice în construcţii depus la dosar
lipsă raport expertiză tehnică - dispune amendarea expertului Roşu Constantin cu suma de 500 lei
pentru a se depune raportul de expertiză
pentru depunerea raportului de expertiză
pentru depunerea raportului de expertiză
Preschimbă termenul de judecată de la data de 14 septembrie 2009, la data de 12 august 2009, sala 280, complet P1, ora 9,00 pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 26 iunie 2009.
pentru depunere raport de expertiză tehnică
expertiză construcţii
pentru ca inculpatul să achite avansul de onorariu stabilit pentru expertul în construcţii şi a se începe efectuarea expertizei
pentru citarea experţilor desemnaţi în cauză în vederea depunerii jurământului şi pentru ca aceştia să ia act de lucrările dosarului
pentru desemnarea de experţi contabili şi în construcţii - termen la 9 martie 2009
pentru citarea martorului Călinoiu Ion în vederea audierii şi a discutării cererii de probaţiune formulată de apărătorul inculpatului, stabileşte termen de judecată la data de 25 februarie 2009, ora 9,00, sala 214, complet P 1
pentru audierea celorlalţi martori propuşi de inculpat în apărare - stabileşte termen de judecată la data de 13 ianuarie 2008.
pentru lipsa de procedură cu martorii si citarea a 5 martori în vederea audierii - stabileşte termen miercuri, 26 noiembrie 2008, ora 9, sala 214
Respinge cererea de instituire a sechestrului asigurator formulata de denuntatorul M***** C****** Incuviinteaza cererea de probatiune si dispune citarea primilor doi martori
termen pentru a se prezenta apărătorul ales
Redeschis dezbaterile - T.26.06.2008
AMANAT PRONUNTAREA LA 04 IUNIE 2008
termen pentru a se prezenta apărătorul ales al inculpatului apelant
lipsă de procedură cu partea vătămată intimată; termen inculpat pentru angajare apărător