V**** S***** M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
IntimatB**** D*** I*****
IntervenientRespinge plângerea contravenţională formulată de petenta V**** S***** M***** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** H********, intervenientul B**** D*** I***** şi cu asigurătorii SC Asigurare-Reasigurare Ardaf SA - Sucursala Deva şi Allianz Ţiriac Asigurări SA - Sucursala Deva, ca neîntemeiată. Menţine ca legal şi temeinic procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 0789260 încheiat la data de 03.07.2008 de către intimat.
Având în vedere proba cu înscrisuri solicitată de petentă, precum şi probele cu înscrisuri solicitate de intervenientul forţat, printr-o încheiere anterioară de şedinţă şi de către intimat prin întâmpinare, pe care le apreciază ca fiind concludente, pertinente şi utile cauzei; Pentru întregirea cadrului procesual şi cu societăţile de asigurare.
Apreciind necesar ca petentul să indice probele pe care înţelege să se forlosească în susţinerea plângerii, în caz contrar plângerea urmând să fie soluţionată în baza actelor aflate dosar.
Pentru ca intervenientul forţat să depună la dosar poliţa auto de răspundere civilă obligatorie cu valabilitate la data de 03.07.2008; Pentru a se emite adresă către Societatea de Asigurare-Reasigurare ARDAF S.A. solicitîndu-i să comunice dacă autovehiocolul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare HD.76.DAR, avea asigurare de răspundere civilă obligatorie la data de 03.07.2008.
Având în vedere înscrisurile comunicate de către intervenientul forţat; Pentru introducerea în cauză a societăţii de asigurare SC Asigurare-Reasigurare ARDAF S.A., în calitate de asigurător, în baza disp. art.119 din OUG 195/2002.
Pentru introducerea în cauză a celuilalt conducător auto implicat în accident, B**** D*** I*****, în calitate de intervenient forţat şi a societăţii de asigurare la care petenta are asigurat autovehicolul.
Apreciind necesar ca intimatul să depună la dosar toate înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenţie contestat; Pentru ca petenta să depună copia poliţei de asigurare a autovehiculului,