S******* A*******
ReclamantS* P***** S* B******** - M***** O**
PârâtPronunţarea la 18 mai 2009. Admite acţiunea în parte. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 836 lei cu titlu de diferenţă suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de paşte pe anii 2005 şi 2007 şi de Crăciun pe anii 2004 - 2005, din suma totală cuvenită de 3836 lei (3 000 lei fiind achitzată pe timpul procesului), actualizată cu indicele de inflaţie la data introducerii acţiunii (29.11.2007). Respinge ca nefondată cererea reclamantei privind plata primei de paşte şi de Crăciunpe anul 2006. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 400 lei în contul Biroului de Expertize din cadrul Tribunalului Teleorman cu titlul de onorariu expert pentru expertul Pârva Silvia. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 mai 2009. CU OPINIE SEPARATĂ ASISTENT JUDICIAR E. N. ÎN SENSUL RESPINGERII ACŢIUNII CA NEFONDATE.
Amânat pentru complet nelegal constituit.
Amână cauza la data de 10 aprilie 2009 faţă de lipsa raportului de expertiză şi lipsa de procedură cu reclamantul. Dispune revenirea cu adresă către expert Pârva Silvia pentru efectuarea şi depunerea lucrării cu respectarea prevederilor art. 209 cod proc. civilă în caz contrar se va lua măsura sancţionării sale. Totodată dispune revenirea cu adresă către pârâtă pentru achitarea onorariului stabilit în sarcina sa. Dispune emiterea de adresă şi către reclamantă în sensul de a comunica dacă a primit drepturile salariale solicitate şi în caz afirmativ să comunice dacă înţelege să renunţe la judecată.