S*********** V***** F*****
CondamnatÎn baza art.456 C.pr.pen. rap. la art.455 şi art.453 lit.c C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul Stănciulescu Vasile Florin, fiul lui Ionel şi Verona, născut la data de 31.05.1986 în Ploieşti, judeţul Prahova, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.120/23.03.2006 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.6253/27.10.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen., obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu – 100 lei – urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.10.2008.
Probe.