Ţ**** L******
ReclamantP******* C*** C*****
PârâtC******** L**** C*****
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată. Dispune anularea schiţei parcelare emisă la data de 15.10.2006 de primăria Cârcea cu privire la terenul proprietatea reclamantului situat în com. Cârcea, jud. Dolj. Obligă pârâţii să emită reclamantului o nouă schiţă parcelară conform titlului de proprietate nr. 354-4471/08.02.1994 pentru terenul intravilan şi extravilan situat în T 60, P 58/1, respectiv T 60, P 551. respinge cererea privind obligarea pârâtului P******* C*** C***** la plata sumei de 1000 lei/zi de întârziere până la executarea obligaţiei. Cu recurs.
Amână cauza, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj din 02 septembrie 2009, prin care s-a hotărât solidarizarea cu instanţele şi parchetele din ţară şi restrângerea activităţii judiciare până la soluţionarea conflictului.
Acordă termen pentru ca reclamantul să depună la dosar sentinţa pronunţată în dosarul nr. 6347/215/2007 cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.
In baza art.244 alin.1 pct.1 Cpc suspendă judecata până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului 6347/215/2007 al Judecătoriei Craiova. Cu recurs pe durata suspendării.
Acordă termen faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului şi pentru a se depune certificat de grefă cu privire la dosarul nr.6347/215/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.
Acordă termen pentru ca reclamantul să depună certificat de grefă cu privire la dosarul nr.6347/215/2007.
Acordă termen pentru ca reclamantul să depună certificat de grefă cu privire la dosarul nr.6347/215/2007.
Acordă termen pentru ca reclamantul să depună la dosar precizare la acţiune şi certificat de grefă privind dosarul nr.6347/215/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.
Acordă termen faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului şi pentru observarea întâmpinării.
Acordă termen faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului.