P******** D* P* L**** Î******** D*****
ApelantB****** M****
Apelant InculpatP**** G******
Apelant InculpatC****** T****
Apelant InculpatF***** D****
Intimat InculpatI. În baza art. 26 Cp rap.la art. 248, 248 ind.1 Cp cu aplicarea art. 41 al.2 Cp condamnă inculpatul B****** M**** la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată. În baza art.65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 23 lit.a din legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 al.2 Cp condamnă inculpatul B****** M**** la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată. În baza art.33 lit.a Cod penal şi art. 34 lit.b Cod penal contopeşte cele două pedepse aplicate, în final, inculpatul B****** M**** execută pedeapsa cea mai grea, de 6 ( şase ) ani închisoare. În baza art. 35 al.1 Cod penal aplică inculpatului B****** M**** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale . În baza art. 71 Cp interzice inculpatului B****** M**** drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a, b şi c Cp pe durata executării pedepsei principale. II. În baza art. 26 Cp rap.la art. 248, 248 ind.1 Cp cu aplicarea art. 41 al.2 Cp condamnă inculpatul P**** G****** la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată. În baza art.65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 23 lit.a din legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 al.2 Cp condamnă inculpatul P**** G****** la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată . În baza art.33 lit.a Cod penal şi art. 34 lit.b Cod penal contopeşte cele două pedepse aplicate, în final, inculpatul P**** G****** execută pedeapsa cea mai grea, de 5 ( cinci ) ani închisoare. În baza art. 35 al.1 Cod penal aplică inculpatului P**** G****** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale . În baza art. 71 Cp interzice inculpatului P**** G****** drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a, b şi c Cp pe durata executării pedepsei principale. III. În baza art. 23 lit.a din legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 al.2 Cp condamnă inculpatul C****** T**** la pedeapsa de 4 ( patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului C****** T**** drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a, b şi c Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 11 pct.2 lit.a Cpp rap.la art. 10 lit.d Cpp achită inculpatul C****** T**** sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 Cp. IV. În baza art. 289 Cp cu aplicarea art.41 al.2 Cp condamnă inculpatul F***** D**** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată. În baza art. 264 Cp condamnă inculpatul F***** D**** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. În baza art. 11 pct.2 lit.a Cpp rap.la art. 10 lit.d Cpp achită inculpatul F***** D**** sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 Cp. În baza art.33 lit.a Cod penal şi art. 34 lit.b Cod penal contopeşte cele două pedepse aplicate, în final, inculpatul F***** D**** execută pedeapsa cea mai grea, de 3 ( trei ) ani închisoare. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului F***** D**** drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a, b şi c Cp pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 14 Cpp obligă inculpaţii în solidar şi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC SOLOSIM SRL prin lichidator CONTINVEST INSOLVENŢA IPURL la plata către partea civilă CNCFR a sumei de 12.756.757,52 lei. În baza art. 353 al.1 Cpp dispune luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B****** M****, P**** G******, C****** T****, F***** D**** până la concurenţa sumei de 12.756.757,52 lei. În baza art. 191 al.1, 2 şi 3 Cpp obligă fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de câte 2.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpaţii B****** M****, P**** G****** şi C****** T**** şi de la comunicare pentru inculpatul F***** D****, partea civilă şi partea responsabilă civilmente .
Pentru lipsa raportului de expertiză.
Pentru lipsa raportului de expertiză
Respinge ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul C****** T****. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.07.2010, ora 17:20. Pe fond amână judecarea cauzei la data de 28.09.2010 în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
În vederea administării probatoriului încuviinţat.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat. Încuviinţează proba cu expertiză contabilă solicitată de inculpaţii B****** M**** şi P**** G******. Cu apel o dată cu fondul.
lipsa de aparare a ainculpatului Feraru Danut
amanat pt audierea martorilor
pt audierea martorilor
pt audierea martorilor
T 19.01.2010 pt audierea martorilor
pt audierea martorilor
imposibilitatea de prezentare a aparatorului ales al inculpatului C****** T****
imposibilitatea de a ramane in sedinta a aparatorului ales al inculpatilor Batranu Mihai si P**** G****** si in vederea audierii acestor doi inculpati
Hotărârea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 27.09.2009
imposibilitatea de a ramane in sedinta a aparatorului ales al inculpatilor Batranu Mihai si P**** G******
lipsa dosarului aflat la CAB
lipsa dosarului aflat la CAB
Respinge ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curtii Constituţionale formulată de inculpaţii B****** M**** şi P**** G******. Cu recurs in 48 de ore de la pronunţare. Fixeaza termen la 12.05.2009, ora 11.00, C1, cu citarea părţilor.
Respinge ca neîntemeiată excepţia neregularitatii actului de sesizare a instantei invocata de inc F***** D****. Respinge ca neîntemeiate cererile de restituire a cauzei procurorului in vederea refacerii urmăririi penale formulate de inc B****** M****, P**** G****** şi C****** T****. Constata regularitatea actului de sesizare. Cu apel odata cu fondul.
lipsa de apărare a inculpatului F***** D****