G******* G*******
Intimat parte vătămatăD*** F*****
Intimat InculpatM********* C*******
Apelant InculpatS******* C***** N***
Intimat Parte civilăS******* C***** D* U****** I***
Intimat Parte civilăAdmite apelul inculpatului M********* C*******. Extinde efectele apelului cu privire la inculpaţii D*** F***** şi G******* G*******. Desfiinţează sentinţa penală în parte, pe latura penală. În baza art.182 alin.2 C.p. cu aplic.art.37 lit.a C.p., art.13 C.p., art.75 lit.b, d, e C.p. Condamnă pe inculpatul M********* C******* la pedeapsa de 5 ani închisoare ( faptă din 07/08.04.2000). În baza art.39 alin.2 C.p. Contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului cu restul de pedeapsă de 1197 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sp.435/11.11.1999 a Tribunalului Iaşi, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a şi b C.p. pe durata prev.de art.71 C.p. În baza art.36 alin.3 C.p., art.88 C.p., art.350 C.p.p. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada efectiv executată de la 07.04.2000 la 06.02.2002 (dată la care a fost liberat condiţionat din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 435/1999 a Tribunalului Iaşi). În baza art.182 alin.2 C.p. cu aplicarea art.37 lit.a C.p., art.13 C.p, art.75 lit.b C.p. Condamnă pe inculpatul D*** F***** la pedeapsa de 4 ani închisoare (faptă din 07/08.04.2000). În baza art.39 alin.2 C.p. Contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului cu restul de pedeapsă de 999 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală de contopire 100/07.03.2000 a Tribunalului Iaşi, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b pe durata prev.de art 71 C.p. În baza art.36 alin.3 C.p., art.88 C.p., art.350 C.p.p. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada efectiv executată de la 07.04.2000 la 17.10.2001, dată la care a fost liberat condiţionat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 100/2000 a Tribunalului Iaşi. În baza art.264 alin.1 C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p., art.37 lit.a C.p. Condamnă pe inculpatul G******* G******* la pedeapsa de 2 ani închisoare ( faptă din 18.04.2000-06.03.2002). Interzice inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a, b C.p. pe durata prev.de art.71 C.p. Constată că inculpaţii D*** F***** şi G******* G******* sunt arestaţi în altă cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care 450 lei onorariu avocaţi oficiu vor fi virate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Dolj. Cu recurs. Pronunţată în şediţa publică din 11.06.2008
amână pronunţarea la 11.06.2008
amână pronunţarea la 09.06.2008
Amână judecarea cauzei la 04.06.2008, pentru când se vor cita apelantul-inculpat M********* C*******, cu păstrarea termenului în cunoştinţă, cu menţiunea prezentării în vederea unei eventuale audieri, intimatul-parte vătămată G******* G*******, precum şi intimaţii-părţi civile S******* C***** N***, S******* C***** D* U****** I*** şi Spitalul Clinic Sf.Spiridon-Clinica BMF Iaşi. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2008
Admite cererea de amânare depusă de către apărătorul ales al apelantului-inculpat M********* C*******, avocat Gună Felicia. Amână judecarea cauzei la 07.05.2008, pentru când se vor cita apelantul-inculpat, cu menţiunea prezentării în vederea unei eventuale audieri, intimatul-parte vătămată G******* G*******, precum şi intimaţii-părţi civile S******* C***** N***, S******* C***** D* U****** I*** şi Spitalul Clinic Sf.Spiridon-Clinica BMF Iaşi. Pune în vedere apărătorului ales al apelantului-inculpat, avocat Gună Felicia, să se prezinte la termenul acordat, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2008
Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului-inculpat M********* C*******, avocat Gună Felicia, în sensul pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la 23.04.2008, termen dat în cunoştinţă apelantului-inculpat M********* C*******, pentru când se vor cita intimatul-parte vătămată G******* G*******, cu dispoziţie de transfer în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, precum şi intimaţii-părţi civile S******* C***** N***, S******* C***** D* U****** I*** şi Spitalul Clinic Sf.Spiridon-Clinica BMF Iaşi. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2008
Ia act de retragerea apelurilor formulate de apelantul-inculpat, G******* G*******, deţinut în Penitenciarul Iaşi, D*** F*****, deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr.3027/09.10.2007, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.40/215/2004 Obligă pe fiecare dintre apelanţii-inculpaţi G******* G******* şi D*** F***** la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare statului. Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2008, termen dat în cunoştinţă apelantului-inculpat M********* C*******, pentru când se vor cita intimaţii-părţi civile S******* C***** N*** Iaşi, Spitalul Clinic de Uigenţă Iaşi şi Spitalul Clinic Sf.Spiridon Iaşi-ClinicaBMF Iaşi. Definitivă în ce priveşte retragerea apelurilor formulate de către apelantul-inculpat-parte vătămată G******* G******* şi apelantul-inculpat D*** F*****. Cu recurs odată cu fondul în ceea ce priveşte celelalte cereri. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2008