B****** M****
ContestatorU*******
IntimatC******** L**** T******
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea precizată.
Pentru ca pârâtul UDMR să depună la dosar decizia emisă la contestaţia formulată de reclamant împotriva măsurii excluderii din partidul politic.
suspendat conform art.244/1 c.pr.civilă şi disjuns capătul de cererea privind anularea măsurii excluderii reclamantului din UDMR, fiind format dosarul 7174/111/2009 în care s-a amânat pronunţarea hotărârii asupra excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor pentru data de 12.11.2009
Faţă de măsurile adoptate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor precum şi a Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale Projust din data de 31 august 2009
În vederea comunicării cu reclamantul a precizărilor şi a înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtul UDMR, Raportat la prevederile art.96 c.pr.civilă
Pentru ca pârâtul de rândul 1 să depună la dosar statutul sau regulamentul de bază al partidului UDMR- FIliala Bihor
Faţă de extinderea de acţiune şi pentru ca reclamantul să studieze întâmpinarea