Dosar 4114/280/2008 din 29.04.2008

furtul (art.208 C.p.) 209 CP


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4114/280/2008
Data dosar:
29.04.2008
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
furtul (art.208 C.p.) 209 CP
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2010 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul ORM la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin 1 rap. art. 209 alin.1 lit a, i Cp cu aplic. art. 74 alin. 1 lit a şi c Cp şi art. 76 lit c Cp. În baza art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art. 82 Cp fixează termen de încercare de 3 ( trei) ani şi 6 (şase ) luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp. Condamnă inculpatul RCL la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prev. şi ped. de art. 26 c.p. rap. art. 208 alin 1 -art. 209 alin.1 lit a, i Cp cu aplic. art. 74 alin. 1 lit a şi c Cp şi art. 76 lit c Cp. În baza art. 81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art. 82 Cp fixează termen de încercare de 3 ( trei) ani şi 6 (şase) luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp. Condamnă inculpatul RAM la pedeapsa de 3 (trei ) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin 1 rap. art. 209 alin.1 lit a, i Cp. În baza art.85 Cp dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepselor: -2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş; -3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti; -3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.559/19.03.2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti rămasă definitivă prin neapelare. În temeiul art. 33 lit a-34 lit b Cp contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală de 3 (trei) ani închisoare cu: - pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1109/24.04.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 23/29.01.2008 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea infracţ. prev. şi ped. de art.208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. a,g,i c.p. cu aplic. Art. 74 lit. a,c şi art. 76 alin. 1 lit. c c.p. ; - pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1504/04.06.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 719/R/13.12.2007 a Curţii de Apel Piteşti pentru săvârşirea infracţ. prev. şi ped. de art.208 -209 lit. a,g,i c.p.; - pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.559/19.03.2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti rămasă definitivă prin neapelare pentru săvârşirea infracţ. prev. şi ped. de art.208 -209 lit. a,e,g,i c.p cu reţinerea art. 75 lit. c c.p..; Dispune ca inculpatul RAM să execute pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 86 indice 1 Cp dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în temeiul art. 86 indice 2 Cp fixează termen de încercare de 6 (şase) ani. În baza art. 86 indice 3 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 alin 1 lit b-d Cp, iar în baza art. 86 indice 3 alin 1 lit a Cp îl obligă să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele stabilite de consilierii de probaţiune. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 indice 4 Cp. Ia act că partea vătămată S.C. Ayro Gaz SRL nu s-a constituit în cauză parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire. În baza art. 191 alin 1 şi 2 Cpp obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu şi câte 200 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru partea vătămată şi de la pronunţare pentru inculpaţi şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 ianuarie 2010

  • Sedinta din data de 21.01.2010 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 28.01.2010 Cu drept de apel odată cu fondul.Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2010

  • Sedinta din data de 10.12.2009 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    În temeiul art 183 Cpp emite mandat de aducere cu însoţitor pentru marorul din acte si adresă către Postul de Poliţie al Comunei Micesti, în vederea prezentării personal în faţa instanţei a acestuia, emite mandate de aducere cu însoţitor pe martorii în circumstanţiere şi adresa catre Poliţia Com. Bradu cu avertisment amendă în cuantum de 500 lei pentru persoana care se face vinovata pentru neîndeplinirea dispoziţiilor instanţei. Emite adresă către IPJ Argeş în vederea înaintării fiselor de cazier judiciar ale inculpaţilor. Reia procedura de citare cu părţile care nu au termenul în cunoştinţă Amână judecarea cauzei la 21.01.2010. Cu drept de apel odată cu focul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2009.

  • Sedinta din data de 12.11.2009 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Citează partea vătămată prin agentul procedural al instanţei. Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte necitaţi la următorul termen ce se va acorda în vederea audierii. Citează martorii lipsă . În temeiul art. 183 Cpp emite mandate de aducere pe numele martorului din acte lipsă Bălan Florin şi a martorilor în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei 10.12.2009 Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009.

  • Sedinta din data de 15.10.2009 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata, avand in vedere lipsa martorilor. In temeiul art. 183 C.pr.pen. se citeaza martorii din acte cu mandate de aducere si cu avertisment de amenda. Se citeaza martorii in circumstantiere. Amână judecarea cauzei 12.11.2009 Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2009

  • Sedinta din data de 10.09.2009 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2009 termen la care se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă şi martorii Bălan Florin şi Grosu Mihăilă Augustin. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2009.

  • Sedinta din data de 25.06.2009 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    In temeiul art. 291 C.pr.pen. se citeaza partea vatamata prin agentul procedural al instantei. Proroga audierea inculpatului R A M si a martorilor prezenti la termenul cand procedura va fi legal indeplinita. Pune in vedere inculpatului R A M sa se prezinte la urmatorul termen de judecata pentru a fi audiat. Se citeaza partea vatamata prin agentul procedural al instantei. Se citează martorii B F şi G M A. Amana judecarea cauzei la 10.09.2009 Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2009

  • Sedinta din data de 11.06.2009 la ora 8:30

    Complet: C6/C7-Joi
  • Încheiere

    În baza art. 291 Cpp, se reia procedura de citare cu partea vătămată, prin agentul procedural al instanţei. Pune în vedere inculpatului Răsură Adrian Marian să se prezinte la următorul termen de judecată pentru a fi audiat şi se citează martorii din acte şi în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei la 25.06.2009. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2009

  • Sedinta din data de 30.04.2009 la ora 8:30

    Complet: C6/C7-Joi
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu inculpatul Rasura Adrian Marian. Se citeaza inculpatul Rasura Adrian Marian la sediul Consiliului Local Pitesti potrivit dispozitiilor art. 177 al. 4 C.p.p.. Pune in vedere martorului sa se prezinte la urmatorul termen de judecata cu actul de identitate in vederea audierii. Se citeaza partea vatamata si martorii din rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la 11.06.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2009.

  • Sedinta din data de 02.04.2009 la ora 8:30

    Complet: C6/C7-Joi
  • Încheiere

    Acoorda un nou termen de judecata pentru lipsa martorilor din rechizitoriu. Se reia procedura de citare cu martorii. Se citeaza martorii in circumstantiere la domiciliile indicate de inculpati prin aparator. Se citeaza inculpatul Rasura Adrian la adresa de domiciliu si prin afisare la Sediul Consiliului Local Pitesti, potrivit art. 177 al. 4 C.p.p, precum si partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 30.04.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2009.

  • Sedinta din data de 05.03.2009 la ora 8:30

    Complet: C6/C7-Joi
  • Încheiere

    Incuviinteaza probele solicitate de catre inculpati prin aparator, apreciind ca sunt pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei. Se emite adresa catre IPJ pentru a se inainta fisele de cazier judiciar ale inculpatilor. Martorii Grosu Mihaila Augustin si Dragut Daniela, propuşi in circumstantiere, se audiaza dupa administrarea probei cu martorii din rechizitoriu. Se citeaza martorii din rechizitoriu. Se citeaza inculpatul Rasura Adrian la adresa de domiciliu, cat si prin afisare la sediul Consiliului Local Pitesti, potrivit art. 177 al. 4 C.p.p. Se citeaza partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 02.04.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2009.

  • Sedinta din data de 05.02.2009 la ora 8:30

    Complet: C6/C7-Joi
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu inculpatul Răsură Adrian. Proroga audierea inculpatilor prezenti, conform considerentelor. Se citeaza inculpatul Rasura Adrian la adresa de domiciliu, cat si prin afisare la sediul Consiliului Local Pitesti, potrivit art. 177 al. 4 C.p.p. Se citeaza partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 05.03.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2009.

  • Sedinta din data de 29.01.2009 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Sedinta din data de 08.01.2009 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa partilor. Se citează partea vatamata si inculpatul Rasura Adrian conform considerentelor. Amână judecarea cauzei la 29.01.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2009.

  • Sedinta din data de 04.12.2008 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu inculpatul Rasura Adrian. Proroga audierea inculpatilor prezenti si le pune in vedere sa se prezinte la fiecare termen de judecata. Se citeaza inculpatul Rasura Adrian la adresa mentionata de cei doi inculpati la acest termen de judecata, cat si prin afisare la Sediul Consiliului Local Pitesti cf. art. 177 al. 4 C.pr.pen. Se citeaza partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 08.01.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2008.

  • Sedinta din data de 06.11.2008 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura. Proroga audierea inculpatilor prezenti si le va pune in vedere sa se prezinte la fiecare termen de judecata. Se emite adresa catre Biroul Executari Penale in sensul de a se atasa la dosar urmatoarele sentinte penale, cu mentiunea datei si modalitatii ramanerii definitive: s.p. nr. 1109/24.04.2007, s.p. nr 1504/04.06.2007 si s.p. nr. 559/19.03.2008. Se citeaza inculpatul Rasura Adrian cu mandat de aducere cu insotitor, cf. art. 183 C.pr.pen. Se emite adresa catre Postul de Politie Bradu, in sensul de a face dovada efectiva a îndeplinirii mandatului de aducere, efectuandu-se si o nota telefonica in acest sens. Se citeaza partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 04.12.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Noiembrie 2008.

  • Sedinta din data de 09.10.2008 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Fata de lipsa de procedura cu inculpatul R. A. M., va acorda un nou termen de judecata. Se va emite adresa catre IPJ pentru a se inainta fisele de cazier judiciar ale inculpatilor. Pune in vedere inculpatilor sa se prezinte la urmatorul termen de judecata cu actul de identitate in vederea audierii. Se citeaza inculpatul R. A. M. la domiciliul indicat de catre organele de politie, inclusiv cu mandat de aducere cu insotitor, cf. art. 183 C.pr.pen. Se citeaza partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 06.11.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Octombrie 2008.

  • Sedinta din data de 11.09.2008 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu inculpatii Rasura Adrian, Olteanu Robert Marian si partea vatamata S* A*** G** S** P******. Pune in vedere inculpatului prezent sa se prezinte la urmatorul termen de judecata cu actul de identitate in vederea audierii. Se citeaza inculpatul Olteanu Robert Marian la adresa de la fila 25 dosar si inculpatul Rasura Adrian, ambii cu mandate de aducere cu insotitor cf. art. 183 C.pr.pen., urmand a se emite adrese catre postul de politie din raza de domiciliu pentru a lua masuri în vederea indeplinirii efective a mandatelor de aducere. Se va cita partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 09.10.2008 . Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2008.

  • Sedinta din data de 03.07.2008 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu inculpatul Rasura Adrian si cu partea vatamata. Se citeaza inculpatii cu mandat de aducere cu insotitor cf. art. 183 C.pr.pen. Se citeaza partea vatamata. Amână judecarea cauzei la 11.09.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iulie 2008

  • Sedinta din data de 05.06.2008 la ora 8:30

    Complet: C6-Joi
  • Încheiere

    In baza art. 171 C.pr.pen incuviinteaza cererea formulata de inculpati, prin care solicita acordarea unui nou termen de judecata pentru a-si angaja aparator ales, apreciind ca este legala. Pune in vedere inculpatilor sa se prezinte la urmatorul termen de judecata cu actul de identitate, in prezenta aparatorului ales, in vederea audierii. Se citeaza inculpatul Rasura Adrian Marian cu mandat de aducere cf. art. 183 C.pr.pen. Se citeaza partea vătămată. Amână judecarea cauzei la 03.07.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iunie 2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD