Dosar 4140/91/2008 din 12.11.2008

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4140/91/2008
Data dosar:
12.11.2008
Instanta:
Tribunalul Vrancea
Departament:
Sectia a II-a Civila si de Contencios Administrativ Fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.12.2008 la ora 9:30

    Complet: FC3
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea pt. 18.12.2008, când, admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor suplimentul pustului în cuantum de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data numirii ca funcţionar public şi până în ianuarie 2007 inclusiv, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la momemtnul plăţii efective. Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a acestor drepturi la zi şi în continuare cât timp prevederile legale vor fi în vigoare sau până la încetarea raporturilor de serviciu. Respinge cererea formulată de reclamanţii Militaru Carmen Mihaela, Ţandără Felicia şi Enache Stoica Andrada ca neîntemeiată.

  • Sedinta din data de 27.11.2008 la ora 9:30

    Complet: FC3
  • Amânat

    termen acordat pentru a se comunica întâmpinarea.

Flux dosar


Actualizare GRPD