M******* V*****
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul M******* V*****, fiul lui Avram şi Viorica, născut la data de 06.06.1955, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 3 ani 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1721/2006 a Judecătoriei Baia Mare şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2015/2006 emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare str.Ion Şugariu nr.6/21 , judeţul Maramureş. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 40 RON, reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, care se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către dl avocat Talpoş Florin . Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 14.05.2008 .