I**** A****
InculpatCondamnă pe inculpatul I.A, la pedeapsa de: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modificată prin OUG nr.63/2006 cu aplicarea art. 74 alin 1 lit. a şi c şi art. 76 Cod penal. Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale a închisorii. Fixează termen de încercare de 2 (doi ) ani şi 8 (opt) luni, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu ( asistenţă parţială în cursul judecăţii – av. David Adriana) va fi plătit Baroului Vaslui din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 01 aprilie 2009.
Acordă termen pentru lipsa martorului din lucrări. Se citează cu mandat de aducere.
Acorda termen pentru administrare probatoriu.
acorda termen pentru lipsa de procedura, citatia neexpediata motivat d e lipsa de fonduri.se repeta procedura de citare.