Dosar 4224/314/2008 din 04.07.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4224/314/2008
Data dosar:
04.07.2008
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.11.2008 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Condamnare

    Dosar nr.4224/314/2008 Sentinţa penală nr. …………….. HOTĂRÎRE 26.11.2008 În baza art.87 al. 1 din O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a) şi c) c.p. raportat la art.76 alin.1 lit.d) c.p. condamnă pe inculpatul L*** A***, la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism avînd în sînge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. In baza art.81 C. p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2(doi) ani şi 10 (zece) luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 C. p. În baza art.359 C. p .p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p.p. a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei alte infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 c.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) c.p. Face aplicarea art.71 alin.5 c.p. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă TANASICIUC ILIE, domiciliat în Suceava, str.Narciselor nr.6, bl.84, sc.A, ap.3, jud.Suceava, ca inadmisibilă. În baza art.191 C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 400 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 26.11.2008. PREŞEDINTE,

  • Sedinta din data de 29.10.2008 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Încuviinţează pentru inculpat proba cu martora în circumstanţiere. Amână cauza la 26.11.2008, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Pune în vedere inculpatului să asigure prezenţa martorei în vederea audierii. Dată în şedinţa publică de la 29.10.2008.

  • Sedinta din data de 01.10.2008 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amânat

    Admite cererea formulată de inculpat. Amână cauza la 29.10.2008, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va cita martorul din lucrări . Pune în vedere d-nei av. din oficiu Biciuşcă Simona să se prezinte în instanţa la termenul viitor având în vedere că asistenţa juridică pentru inculpat este obligatorie , delegaţia sa urmând a înceta numai la prezentarea apărătorului ales al inculpatului. Dată în şedinţa publică de la 01.10.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD