B**** F*****
ReclamantB**** V* F******
PârâtB**** E******
PârâtM**** N***
MartorF****** A********
MartorRespinge ca neîntemeiată acţiunea formulată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Încuviinţează cererea privind efectuarea unei adrese către Comisia Locală de fond funciar Măgura. Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2009, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Emite adresă către Comisia Locală de fond funciar Măgura, având conţinutul expus în considerente. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2009.
Încuviinţează cererea de renunţare la audierea martorului F****** A********. Amână judecarea cauzei la data de 16 aprilie 2009, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Emite adresă către Comisia Locală de fond funciar Măgura, având conţinutul expus în considerente. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2009.
Uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului cu fondul. În temeiul art.167 C.pr.civ. încuviinţează probele astfel cum au fost solicitate şi anume pentru reclamant probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi 3 martori şi pentru pârât proba cu înscrisuri. Pune în vedere reclamantului prin apărător să depună cu listă la dosar cu listă numele şi adresele martorilor sub sancţiunea decăderii prevăzută de art.170 C.pr.civ. în vederea citării. Pune în vedere pârâţilor să se prezinte personal la termenul următor pentru interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 19 martie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
În temeiul art.156 C.pr.civ. admite cererea de amânare formulată de reclamant pentru a-şi angaja apărător. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar în scris valoarea masei partajabile pentru a se achita timbrul judiciar sub sancţiunea anulării cereri ca insuficient timbrată. Amână judecarea cauzei la data de 19 februarie 2009.