A** C****** V******
Intimat ReclamantB***** L**** R***** M******
Intimat ReclamantP** V*******
Intimat ReclamantW****** D****** I*****
Intimat ReclamantG****** B******* D****
Intimat ReclamantRespinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii M.Ec. F şi M.J.împotriva sentinţei civile nr. 477 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. 423/100/2008 pe care o menţine. Decizia este irevocabilă. dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 iunie 2009.
Pentru efectuare adresă la Tribunalul Maramureş în vederea comunicării vechimii reclamanţilor în funcţia de judecător la data de 01.12.2005, precum şi data la care au fost încadraţi la instanţele din raza Tribunalului Maramureş.
Eefectuarea unei adrese
Scoate cauza de pe rol. Trimite dosarul ICCJ în temeiul OUG Nr. 75/2008
Preschimbă primul termen pentru data de 8 iulie 2008 Se vor cita părţile. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 26 iunie 2008