F***** I****
PetentD******* S****** P*** O***** S***** B*****
PârâtAdmite plângerea contravenţională formulată d e petentul F.I.
Amână pronunţarea la data de 30.03.2009.
amâna cauza la 23.03.2009.
În temeiul art. 167 Cod proc. civ. încuviinţează probele propuse de petent, respectiv proba cu acte şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul C.M. Amână judecarea cauzei la data de 23 februarie 2009, ora 08:30, complet C7 civil, pentru când se va cita organ constatator, petentul luând termen în cunoştinţă. Pune în vedere petentului să asigure prezenţa martorului C.M. în instanţă la termenul următor, în vederea audierii. Se va emite adresă către DIRECŢIA SILVICĂ VASLUI –Ocolul Silvic Bârlad, prin care se va solicita să comunice instanţei copie lizibilă a procesului-verbal de contravenţie seria AP nr. 0260317 şi să precizeze dacă petentul a mai fost sancţionat pentru astfel de fapte.