Dosar 4252/87/2008 din 17.11.2008

procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4252/87/2008
Data dosar:
17.11.2008
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA CIVILĂ 1
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Încheiere

    Constată că a fost admisă cererea de abţinere, iar dosarul de faţă nr. 4252/87/2008, a fost repartizat aleatoriu, Completului nr.4 – fond comercial, formându-se dosarul nr. 2009/87/2010, cu termen de judecată la 31.05.2010.

  • Sedinta din data de 16.04.2010 la ora 08:30

    Complet: Civil - Continuare
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Cernat Doiniţa - C2 fond şi dispune repartizarea aleatorie a cauzei. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 16.04. 2010.

  • Sedinta din data de 22.02.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Amânat

    pentru formularea eventualelor contestaţii la tabelul creditorilor de către cei 11 salariaţi ai Asoc. Simpas Serv.şi Asociaţia Simpas Serv şi pentru continuarea procedurii amână cauza la 19.04.2010.

  • Sedinta din data de 25.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Amânat

    Amână cauza pentru citarea contestatoarei Orbeşteanu Nuţa şi analizarea cererilor de creanţă depuse de către foşti salariaţi ai falitei.

  • Sedinta din data de 05.10.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Soluţionare

    Sent. com. nr. 876 Admite cererea administratorului judiciar AMT Servicii Insolvenţă SPRL Craiova. În temeiul art. art. 107 lit.D din Legea nr.85/2006 rap. la art. 54 alin. 1 şi art. 1 alin.2 lit.c pct.1 din aceeaşi lege; Dispune începerea procedurii falimentului în forma simplificată, a debitoarei SC Simpas SA Alexandria. Desemnează lichidator judiciar pe AMT Servicii Insolvenţă SPRL Craiova cu o retribuţie de 2000 lei şi un onorariu de succes de 8% din sumele aduse la masa credală a debitoarei. În temeiul art. 107 alin.2 din lege, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, lichidatorul preluând de îndată gestiunea, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii. Dispune preluarea de către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment, debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă tribunal pentru efectuarea de menţiuni şi publicarea în buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termen limită pentru: - depunerea cererilor de creanţă născute în timpul procedurii, la 12.11.2009; - verificarea acestor creanţe – 11.12.2009; - soluţionarea contestaţiilor la 30.12.2009; - întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 11.01.2010. În temeiul art.113 din legea insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Numeşte administrator special pe Beleuzu Viorel, domiciliat în Mogoşoaia, str. Ceferiştilor, nr. 31A, judeţul Ilfov. Termen pentru continuarea procedurii –25.01.2010. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2009.

  • Sedinta din data de 07.09.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Amânat

    Cauza amânată faţă de protestul magistraţilor.

  • Sedinta din data de 18.05.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Soluţionare

    S.com. 619: Admite cererea formulată de creditoarea Banca Comercială Română SA cu sediul în Bucureşti, bd.Regina Elisabeta, nr.5, sector 3, pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC Simpas SA cu sediul în Alexandria, Construcţii C1-C11, şos.Viilor, nr. 3, judeţ Teleorman, şi în temeiul art. 33 alin 6 din Legea nr. 85/2006, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei. Numeşte administrator judiciar AMT Servicii Insolvenţă S.P.R.L. Craiova, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie lunară de 500 lei . În temeiul art. 61 din Legea insolvenţei dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei , creditorilor , Oficiului Registrului Comerţiului de pe lângă Tribunalul Teleorman , în vederea efectuării de menţiuni prin publicitate în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 62 din Legea insolvenţei fixează termenul limită pentru : -înregistrarea cererilor pentru admiterea creanţelor 26 iunie 2009; -verificarea creanţelor, întocmirea , afişarea şi comunicarea tabelului preliminar 20 iulie 2009; -soluţionarea eventualelor contestaţii la 3 august 2009; -afişarea tabelului definitiv al creanţelor 20 august 2009; Fixează data şedinţei creditorilor la 25.07.2009 , ora 10,00 la sediul debitoarei şi convoacă creditorii. Dispune trimiterea de către administrator , a notificărilor către creditori ; Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii ; în caz de neconformare contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Termen pentru continuarea procedurii 7 septembrie 2009. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 18 mai 2009.

  • Sedinta din data de 23.03.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Amânat

    Cauza amânată întrucât nu s-a soluţionat dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Alexandria, ce priveşte pe BCR, cu privire la bunurile ipotecate.

  • Sedinta din data de 23.02.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Amânat

    Cauza amânată pentru a se comunica debitoarei un exemplar de pe setul de acte depus de către creditoarea BCR SA.

  • Sedinta din data de 26.01.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Amânat

    amână cauza pentru a se constata dacă s-a îndestulat creanţa BCR, ca urmare a distribuirii sumei executate de DGFP , urmând a se verifica la termenul viitor dacă sunt întrunite condiţiile art.4 pct.10 Lg.85/2006.

  • Sedinta din data de 22.12.2008 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 fond comercial
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

Flux dosar


Actualizare GRPD