B****** I******** M******* I***** L******* A******
ReclamantP******* R****
PârâtAdmite cererea.
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 al. 1 C.p.c., amână pronunţarea la data de 24.06.2009.
Pune în vedere avocatei reclamantului să facă dovada achitării onorariului integral de expertiză în cuantum de 1000 lei. Amina judecarea cauzei la data de 16 06 2009, termen dat în cunoştinţă reclamantului, pentru când se citează pârâta cu un exemplar al raportului de expertiză şi al precizării de acţiune depusă de reclamantă.
Se revine cu adresă către expert, cu menţiunea de a efectua şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat la termenul anterior. Pune în vedere reclamantului să precizeze până la termenul ce se va acorda temeiul legal al acţiunii şi obiectul acesteia. Amina judecarea cauzei la data de 19 05 2009, termen dat în cunoştinţă reclamantului, pentru când se citează pârâta. Se pune în vedere prin citaţie reclamantului să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu al expertizei în cuantum de 400 lei şi să precizeze până la termenul ce se va acorda temeiul legal al acţiunii şi obiectul acesteia.
Admite proba cu expertiză topografică solicitată de avocata reclamantului. Stabileşte ca obiective ale expertizei topografice următoarele : - identificarea imobilelor înscrise la pct.1 din procesul verbal de vânzare-cumpărare prin licitaţie publică din 12.01.1992, aflat la fila 8 din dosarul de fond, respectiv : construcţia sediului CAP Bazoşul Vechi în suprafaţă de 0,03ha, plantaţia de pruni în suprafaţă de 0,53 ha, plantaţie de duzi în suprafaţă de 1,14 ha, terenul necesar utilizării acestora în suprafaţă de 0,30 ha, cu arătarea CF-ului în care sunt înscrise, nr. topo şi a situaţiei actuale a acestor imobile; - să se facă propuneri de dezmembrare a acestor imobile şi de înscriere într-o nouă carte funciară; - se va depune raportul de expertiză avizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş. Desemnează expert în cauză prin tragere la sorţi de pe o lista cu experţi topografi comunicată de Biroul Local de Expertize – Tribunalul Timiş în dosarul nr.1709.1/325/2006, pe dl. Zarafan Constantin. Stabileşte un onorariu provizoriu de 400 lei în sarcina reclamantului. Comunică prin adresă expertului obiectivele expertizei. Pune în vedere avocatei reclamantului să precizeze până la termenul ce se va acorda temeiul legal al acţiunii şi obiectul acesteia. Amina judecarea cauzei la data de 21 04 2009, pentru când se citează pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă.
Constatând că imobilele pe care reclamantul pretinde că le-a cumpărat prin licitaţie publică sunt înscrise în cărţi funciare care de-a lungul timpului au fost dezmembrate, apreciază necesară efectuarea unei expertize tehnice în construcţii având ca principal obiectiv identificarea imobilelor, motiv pentru care repune cauza pe rol
având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 al. 1 c.p.c., amână pronunţarea la data de 17.02.2009.
Admite cererea de amânare formulata de reprezentanta reclamatului în vederea depunerii diferenţei de taxă de timbru. Amina judecarea cauzei la data de 10 02 2009, pentru când se citeaza pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă.
Va obliga reclamantul sa depuna la dosar minuta timbrarii si sa timbreze actiunea,
dispune trimiterea la presedintele sectiei civile in vederea repartizarii unui complet de fond funciar.
se va cita pârâta cu un exemplar precizari si pentru când se va efectua o adresă la P******* R****
Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2008, pentru a se cita pârâta si pentru a se efectua o adresă la aceasta din urmă solicitând să ne comunice valoarea de circulaţie a imobilelor care au făcut obiectul vânzării la licitaţie publică.
Amână pronunţarea la data de 06.05.2008.
Trimite dosarul preşedintei Secţiei Civile a Judecătoriei Timişoara in vederea repartizării aleatorii unui complet specializat, de fond funciar.