B******** S***** I***
PetentI**** H********
IntimatAdmite excepţia necompetenţei teritoriale absolute a Judecătoriei Deva. Declină competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect plângere contravenţională , formulată de petentul Boşorogan Silviu Ioan, în contradictoriu cu I**** H********, în favoarea Judecătoriei Orăştie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.02.2009.
Întrucât titularul completului C4 a fost promovat la Tribunalul Hunedoara, împrejurare în care, potrivit disp.art.99 al.11 din ROI al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea dosarelor provenite de la acest complet, ce urmează a fi desfiinţat, celorlalte complete de judecată
Pentru a se comunica petentului un exemplar al întâmpinării şi intimatului un exemplar al motivelor contestaţiei
Faţă de cererea de amânare formulată, întemeiată conform disp.art.156 c.p.c.