M*** D****** M******
Recurent ReclamantI************ Ş***** J******* A****
Intimat PârâtŞ***** C* C****** I – V*** N** 7 C********
Intimat PârâtP*** L****
Intimat Intervenient în nume propriuAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială din dispozitivul s.c.370/CAF din 26.03.2010 a Tribunalului Argeş în sensul că obligă pe reclamantă să plătească intervenientei P*** L**** şi nu pârâtei, 1.500 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs. Pronuntată în şerdinţă publică azi 11 martie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Respinge excepţia lipsei procedurii prealabile. Admite cererea de interventie în interesul pârâtului şi respinge actiunes principală. Obligă pe reclamantă la 1.500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Cu recurs.
Amână pronuntarea la 26.03.2010.
Amână pronuntarea la 19.03.2010.
revine cu adresă către pârâtul I************ Ş***** J******* A**** în sensul de a comunica instanţei următoarele înscrisuri: decizia, actul prin care a avut loc intrarea în restrângere de activitate a reclamantei Mitu Daniela ; dovada comunicării acesteia şi dovada de primire, dacă există o asemenea decizie; de asemenea, să înainteze instanţei decizia prin care s-a revenit asupra deciziei contestatoarei Mitu Daniela de intrare în restrângere de activitate şi îi soluţionează restrângerea de activitate pe catedra profesorului Bădescu Viorel rămasă liberă aşa cum arâta în notele scrise. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 19 februarie 2010 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Se revine cu adresă către pârâtul I************ Ş***** J******* A**** în sensul de a comunica instanţei următoarele înscrisuri: decizia, actul prin care a avut loc intrarea în restrângere de activitate a reclamantei Mitu Daniela ; dovada comunicării acesteia şi dovada de primire, dacă există o asemenea decizie; de asemenea, să înainteze instanţei decizia prin care s-a revenit asupra deciziei contestatoarei Mitu Daniela de intrare în restrângere de activitate şi îi soluţionează restrângerea de activitate pe catedra profesorului Bădescu Viorel rămasă liberă aşa cum arâta în notele scrise. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2010 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2009 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Amână judecarea cauzei la data de 06 noiembrie 2009, termen pentru care se va relua procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Amână judecarea cauzei la data de 15.05.2009. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Aprilie 2009, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
În baza art. 242 pct.2 Cod.pr.civ suspendă judecata. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Transpune cauza la completul specializat în contencios administrativ şi fiscal al instanţei. T. 06.02.2009. Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul.