Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite plîngerea formulată de Popescu Ana în contradictoriu cu intimatele Comisia Judeţeană Neamţ şi Comisia locală Poiana Teiului pentru stabilirea dreptului de proprietate. Reconstituie în favoarea petentei dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha teren cu vegetaţie forestieră pe raza comunei Poiana Teiului, jud. Neamţ. Reconstituirea se va face pe vechiul amplasament, conform identificării expertului, f. 31-35 dosar. Anulează în parte Hotărîrea Comisiei Judeţene Neamţ de fond funciar nr. 6589/11.12.2007. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.10.2008.
Hotarare 1224 din 07.10.2008Amână judecarea cauzei la data de 07.10.2008, ora 9,00 pentru a se comunica intimatelor raportul de expertiză efectuat în cauză.
În temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciind că probele solicitate sunt legale, pertinente şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei, le va încuviinţa aşa cum au fost solicitate. În vederea administrării probelor, D I S P U N E : Încuviinţează efectuarea unei expertize tehnice în silvicultură privind terenul a cărui reconstituire se cere, avînd ca obiective: 1. identificarea terenului, 2. întocmirea schiţei, 3. stabilirea categoriei de folosinţă actuale, 4. vîrsta medie a pădurii, 5. stabilirea deţinătorului actual, a persoanei de la care a fost preluat terenul în amenajament silvic pe baza datelor existente la Ocolul Silvic, 6. să se precizeze dacă terenul este liber şi poate fi restituit în natură. Se solicită expertului coordonator o listă cu trei experţi în specialitatea silvicultură. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în cuantum de 400 lei, care va fi achitat de petentă în contul expertului care va fi numit. Desemnează expert în persoana domnului inginer Rugină Vasile. Acordă un nou termen de judecată la data de 13.05.2008, ora 9,00 pentru cînd petenta primeşte termenul în cunoştinţă, se vor cita intimatele, se va emite adresă BETC pentru comunicarea listei cu experţii în silvicultură, se va emite adresă de numire expertului desemnat după depunerea la dosar a onorariului pentru expert. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.05.2008.
Avînd în vedere lipsa de procedură cu petenta, procedura de citare fiind primită de o altă Popescu Ana, faţă de dispoziţiile art. 85 şi 107 Cod procedură civilă, urmează a dispune acordarea unui nou termen de judecată. Pentru considerentele ce preced, D I S P U N E : Acordă un nou termen de judecată la data de 20.05.2008, ora 9,00 pentru cînd se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.03.2008.