Dosar 4396/103/2008 din 22.12.2008

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4396/103/2008
Data dosar:
22.12.2008
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.04.2009 la ora 11:00

    Complet: Cp-2 fond amanare
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la pedeaps de 10 (zece) ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, după executarea pedepsei principale. Revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare. care se adaugă la pedeapsa aplicată în cauză şi inculpatul execută, în total, 13 (treisprezece) ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 22/U din 03.07.2008 a Tribunalului Neamţ, iar în baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 02.07.2008 la zi şi perioada executată de la 22.11.2005, până la data de 29.01.2008. Obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 30.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care, 20.000 lei, cu titlu de daune materiale şi 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

  • Sedinta din data de 08.04.2009 la ora 10:00

    Complet: Cp-2 fond/coruptie arestati
  • Amânat

    Amână pronunţarea cauzei la data de 15.04.2009, ora 13.00

  • Sedinta din data de 18.03.2009 la ora 10:00

    Complet: Cp-2 fond/coruptie arestati
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2009, pentru audiere martori.

  • Sedinta din data de 18.02.2009 la ora 10:00

    Complet: Cp-2 fond/coruptie arestati
  • Încheiere

    Menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 18.03.2009, pentru administrarea probei cu martori .

Flux dosar


Actualizare GRPD