T******** N***
InculpatD****** C*********
Parte civilăS******* C***** D* U****** "************** B********
Parte civilăÎn baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului din art. 182 al.1 C.p. în art. 182 al.2 C.p. În baza art. 182 al.2 C.p cu aplicarea art. 74 al.1 lit. a,c şi 76 lit.d C.p. condamnă pe inculpatul T******** N***, studii 4 clase, cioban, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP *********3491, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art.81-82 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o perioadă de 3 ani, ce constituie termen de încercare calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei. În baza art.359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 C.pen., referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate în termenul de încercare. În baza art. 14, 346 C.p.p., 998 C.civ. admite în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă D****** C********* şi obligă inculpatul la plata sumei de 5000 lei, reprezentând daune morale către această parte civilă. Admite în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon. În baza art. 14, 346 C.p.p. şi 998 C.civ. obligă inclupatul la plata sumei de 1054,27 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către această parte civilă plus dobânda legală aferentă acestei sume, de la data de 12.11.2006 până la achitarea efectivă. În baza art.191 al.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 190 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi partea vătămată şi de la comunicare pentru partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2008. Dosar 43/249/2008 COPIE DE PE DISPOZITIVUL SENTINŢEI PENALE NR. PRONUNŢATĂ LA DATA DE 23.10.2008 În baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului din art. 182 al.1 C.p. în art. 182 al.2 C.p. În baza art. 182 al.2 C.p cu aplicarea art. 74 al.1 lit. a,c şi 76 lit.d C.p. condamnă pe inculpatul T******** N***, fiul lui Spirea şi Dumitra, născut la data de 10.10.1952 în com. Frăsinet , jud. Călăraşi, cu domiciliu în com. Frăsinet, sat Dăneşti, judeţul Călăraşi, studii 4 clase, cioban, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP *********3491, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art.81-82 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o perioadă de 3 ani, ce constituie termen de încercare calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei. În baza art.359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 C.pen., referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate în termenul de încercare. În baza art. 14, 346 C.p.p., 998 C.civ. admite în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă D****** C********* şi obligă inculpatul la plata sumei de 5000 lei, reprezentând daune morale către această parte civilă. Admite în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon. În baza art. 14, 346 C.p.p. şi 998 C.civ. obligă inclupatul la plata sumei de 1054,27 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, către această parte civilă plus dobânda legală aferentă acestei sume, de la data de 12.11.2006 până la achitarea efectivă. În baza art.191 al.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 190 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi partea vătămată şi de la comunicare pentru partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2008.
Amână pronunţarea la data de 23.10.2008.
Amână judecarea cauzei la data de 16 octombrie 2008, pentru a da posibilitatea inculpatului să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză medico-legală şi a formula eventualele obiecţiuni Se va cita partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf.Pantelimon.
Amână judecarea cauzei la data de 02 octombrie 2008. Se va reveni cu adresă ca în precedent către Serviciul de Medicină Legală Ilfov, în vederea completării certificatului medico-legal. Se va emite o adresă partea civilă D****** C********* pentru a se prezenta la instanţă, sau a comunica în scris dacă a efectuat consult de ortopedie şi neurologie în vederea completării de către SML Ilfov a certificatului medico-legal. Se va cita partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf.Pantelimon. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2008.
Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză, urmând a se reveni cu adresă către SML Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi a se ataşa copie de pe raportul de expertiză medico -legală întocmit de INM Recuperare a Capacităţii de Muncă.
Acordă termen în vederea efectuării unei expertize medico-legale părţii vătămate, urmând a se emite adresă către SML Ilfov şi partea vătămată şi a se cita partea civilă Spitalul Sf.Pantelimon Bucureşti.
Pentru audierea martorilor, amână judecata cauzei şi acordă termen.
Acordă termen în vederea efectuării unei expertize medico-legale părţii vătămate, urmând a se emite adresă către SML Ilfov şi a se cita partea civilă Spitalul Sf.Pantelimon Bucureşti.
Acordă termen în vederea efectuării unei expertize medico-legale părţii vătămate, urmând a se emite adresă către SML Călăraşi şi a se cita partea civilă Spitalul Sf.Pantelimon Bucureşti.