P******** D* P* L**** T**** A***
ApelantP***** A*********
Apelant INCULPATR** B*************
MartorE*** D***********
MartorR** V*****
MartorÎn baza art. 257 Cod penal condamnă pe inculpatul Puştea Aurel Alin, la: -3 (trei) ani închisoare pentru trafic de influenţă. Pe durata şi în condiţiile art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal. Dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi obligă pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor obligaţii: -să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, conform programului ce se va stabili de către consilierul de probaţiune; -să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Atrage atenţi inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 Cod penal. Obligă pe inculpat să restituie martorului Rus Bogdan Nicolae suma de 1.700 lei şi suma de 1.000 euro, sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii. Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 9 februarie 2009.
t. 09.02.2009 - pentru a fi prezent apărătorul inculpatului - titularul cauzei
T. 26.01.2009 - pentru audiere de martori
T. 12.01.2008 - pentru audiere de martori
T. 24.11.2008 - pentru ca inculpatul sa-şi angajeze aparator ales