A******* D* S****
InculpatAdmite sesizarea. În baza art. 195 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale din considerentele sentinţei penale nr. 1368/04 iunie 2008, în sensul că în alineatul 1 al considerentelor sentinţei penale nr. 1368/04 iunie 2008 se va trece în mod corect numărul rechizitoriului nr. 3304/P/2007 din data de 07 aprilie 2008 în loc de nr. 105/P/2008 din data de 05 martie 2008, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 iunie 2009.
Condamnă pe inculpatul AROBOAEI SORIN pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală ” prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G.195/2002 cu aplic. art.74 lit. a, c , 76 Cod penal la pedeapsa de 4(patru) luni închisoare. Face în cauză aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II ,b Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal şi art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate pe o durată de 2(doi)ani şi 4(patru) luni, care constituie termen de încercare calculat potriv.art.82 cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal. În temeiul art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei, din care 160 lei reprezentând contravaloarea analizei de stabilire a alcoolemiei se va vira în contul 50414557951 deschis la Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică.